Ponta cheamă opoziţia la discuţii despre revizuirea Constituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Invit opoziţia la discuţii despre revizuirea Constituţiei şi a sistemului electoral“, a scris premierul Victor Ponta pe pagina sa Facebook.

PSD a stabilit luni, în cadrul Biroului Permanent Naţional (BPN), că au fost desemnaţi responsabilii din partea partidului pentru principalele proiecte politice ale începutului de an.

„Senatorul Ioan Chelaru şi un grup de alţi colegi vor lucra, iar intenţia noastră este de a finaliza textul de revizuire a Constituţiei, de a-l dezbate în cadrul comisiei şi după aceea în plenul Parlamentului şi de a încerca în anul 2015 să facem acele modificări pe care toate forţele politice au anunţat că le doresc, dar din cauza contextului electoral în 2014 au fost întârziate", a precizat Victor Ponta.

În ceea ce priveşte elaborarea sistemului electoral, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va coordona grupul de lucru al partidului. „Trebuie adoptată noua lege cu cel puţin un an înaintea alegerilor pentru a putea fi aplicată în 2016“, a mai spus premierul.

Revizuirea Constituţiei a fost un proiect asumat de USL. În 25 aprilie, Comisia de la Veneţia a decis că proiectul de revizuire a Constituţiei trebuie îmbunătăţit. Clarificarea competenţelor premierului şi preşedintelui a fost una dintre observaţiile forului european.

„O cooperare constructivă între majoritate şi opoziţie şi o amplă dezbatere publică sunt cerinţe preliminare importante pentru reuşita procesului de revizuire şi pentru legitimitatea viitorului text al Constituţiei“, se arăta în răspunsul Comisiei după analiza proiectului de revizuire a legii fundamentale, citat de Mediafax.

„Constituţia a trecut deja textul timpului, dar conţine şi  modificări care nu s-au dovedit cele mai fericite, după cum există şi texte care au permis interpretări forţate, dincolo de spiritul actului fundamental, declara preşedintelui ales Klaus Iohannis, de Ziua Constituţiei.

Citeşte şi:

Pentru cine vine Victoria Nuland la Bucureşti

Victor Ponta: Iohannis, un preşedinte care nu neapărat îl mângâie pe cap pe prim-ministru, dar nici nu dă ordine, aşa cum era în timpul lui Boc

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 6-12 martie. Fecioarele ar putea rezolva o situație dificilă din trecut, schimbări pentru Vărsători, noi începuturi pentru Pești
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate