Ponta: Băsescu şi Morar au creat monstrul stenogramelor, acum se întoarce împotriva lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că preşedintele Traian Băsescu şi fostul şef al DNA, Daniel Morar, au creat şi folosit "monstrul" înregistrărilor, stenogramelor şi intoxicărilor de presă, el arătând că, în acest moment, "monstrul" acesta se întoarce împotriva celor doi.

"Aşa e când creezi un monstru. L-au folosit domnul preşedinte Băsescu şi domnul Morar acest monstru al înregistrărilor, al stenogramelor, al intoxicărilor de presă şi se întoarce împotriva lor. Ideea este ca în viitor, după ce scăpăm şi de domnul Băsescu, şi de sistemul lui securist, să nu se mai întâmple lucrurile astea şi într-adevăr în dosare să nu mai apară decât stenograme care au legătură cu cauza", a spus Ponta.

El a precizat că stenogramele prezentate în week-end nu au nicio legătură cu fapte penale.

"Pentru mine nu reprezintă nicio supriză, am ştiut tot timpul că Băsecu era de fapt şeful lui Blejnar şi că Blejnar ne controla pe toţi, ne căuta pe toţi la ordinul domnului Băsescu. Asta ştim şi e foarte clar", a adăugat Ponta.

Premierul a spus că este nemulţumit de faptul că stenogramele apărute nu au legătură cu cauza şi nu au ce căuta la dosar.

"Nemulţumirea mea este următoarea: în mod sigur ce s-a întâmplat zilele acestea, şi anume stenograme care nu au nicio legătură cu fapte penale, n-au ce căuta la dosar. Am fost procuror atâţia ani, vă spun sigur că nu ai de ce să pui stenograme, discuţii private care nu au legătură cu fapte penale", a spus Ponta.

El a precizat că până acum nu s-a sesizat nimeni în legătură cu apariţia în presă a unor astfel de stenograme.

"Pe de altă parte însă, s-a mai întâmplat chestia asta de o sută de ori, nu? Începând cu mine - cazul meu a fost special pentru că nici nu exista rechizitoiu, pur şi simplu s-a dat de la DNA că am vorbit la telefon cu domnul Bălan şi i-am zis dacă vea o cafea. Nu ştiu dacă e o faptă penală asta, să bei o cafea. Dar au dat-o la presa pedelistă, sigur. Nu s-a sesizat nimeni. După aceea au apărut în presă stenogramele cu domnul Rus şi domnul Dobre", a spus Ponta.

El a precizat că apariţia unor astfel de stenograme în presă este ilegală şi a cerut, în acest sens, membrilor CSM să-şi facă treaba pentru care sunt atât de bine plătiţi.

"Deci dacă dau stenograme cu duşmani ai domnului Băsescu, e bine şi e legal. Dacă dai stenograme cu domnul Băsescu şi cu domnul Blejnar, e ilegal. Nu ne hotărâm o dată că de fapt e ilegal în toată situaţiile şi CSM-ul ăsta nu poate odată să-şi facă treaba pentru care sunt plătiţi atât de bine?", a mai spsu Ponta.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete