Ponta, Antonescu şi Chiţoiu, discuţie finală despre acordul cu FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii USL

Premierul Victor Ponta a sosit, astăzi, cu două ore înainte de întâlnirea cu delegaţia FMI, la cabinetul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, unde se află şi vicepremierul Daniel Chiţoiu.

UPDATE Vicepremierul Liviu Dragnea şi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, au sosit la cabinetul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, unde are loc discuţia la care mai participă premierul Victor Ponta şi vicepremierul Daniel Chiţoiu.

Întrebat de jurnalişti dacă a primit vreun răspuns de la PNL privind negocierile cu FMI şi bugetul de stat, Ponta a răspuns: „Vorbesc acum cu ei“.

Premierul a intrat apoi în cabinetul lui Crin Antonescu, unde se află şi vicepremierul Daniel Chiţoiu.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că vicepremierul Daniel Chiţoiu beneficiază de sprijinul PSD şi că, dacă va avea şi sprijinul necesar din partea PNL, atunci negocierile cu FMI vor putea fi închise.

„Am avut azi de dimineaţă o discuţie de informare privind rezultatele negocierilor din week-end. L-am rugat pe domnul Chiţoiu să discute cu preşedintele Crin Antonescu şi să-i prezinte rezultatele, astfel încât la ora 17.00 să ştim ce decidem. Dacă există şi acordul PNL, putem la ora 17.00 să anunţăm finalul negocierilor“, a spus Ponta.

Ponta a precizat că luni, la ora 17.00, va avea întâlnirea oficială pe final de vizită cu reprezentanţii FMI şi că Daniel Chiţoiu a discutat cu liderul PNL, Crin Antonescu, în vederea acestei întrevederi.

„De schimbat datele nu se mai pot schimba. Poate exista sprijin politic pentru încheierea negocierilor sau respingerea negocierilor. A treia variantă nu există“, a spus Ponta.

Guvernul a convenit cu misiunea FMI-CE principalii indicatori pentru 2014, dar continuă discuţiile referitoare la impactul măsurilor fiscale necesare pentru acoperirea golului de venituri rezultat din ultimele solicitări ale celor două partide din USL cu impact pe cheltuieli, potrivit unor surse.

Bugetul pe anul viitor a fost construit pe un PIB de 657 - 659 miliarde lei, cu o creştere economică de 2,1% (scenariu de bază), şi un deflator puţin peste 2%.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul