PNL depune proiecte de lege prin care parlamentarii să îşi piardă mandatul dacă sunt condamnaţi cu suspendare. Dragnea: E tema lor de vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că s-au strâns semnături pentru depunerea în Parlament, în zilele următoare, a unor proiecte de lege care să pună în acord decizia Curţii Constituţionale privind pierderea mandatului de către aleşii locali care sunt condamnaţi cu suspendare, cu aceeaşi regulă, în cazul parlamentarilor condamnaţi.

”De ce parlamentarii nu ar beneficia de aceeaşi prevedere ca şi primarii? Cei condamaţi cu suspendare îşi mai pot continua mandatul? Concluzia Biroului Politic Naţional a fost că trebuie să promovăm încă de astăzi, şi am reuşit să strângem semnături, iniţiativele legislative care aduc aceeaşi prevedere şi în cazul parlamentarilor”, a spus Alina Gorghiu. 

Ea a precizat că modificările legislative privesc Statutul deputaţilor şi senatorilor, modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi modificarea Statutului Senatului.

”Astăzi am strâns semnături, proiectele vor fi depuse astăzi sau mâine şi vor intra în proces legislativ. Vom vedea care e opina şi a celorlalte grupuri parlamentare”, a mai declarat copreşedintele PNL. 

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis, declarând neconstituţională Legea prin care aleşii locali care sunt condamnaţi la închisoare cu suspendare nu îşi pierd mandatul.

Curtea Constituţională a apreciat că, prin legea adoptată de Parlament, s-a creat un regim discriminatoriu, iar soluţia aleasă ar fi deturnat scopul legiuitorului, de a apăra integritatea funcţiei de ales local.

Decizia a fost luată în unanimitate de judecătorii CCR.

„E tema lor de vară“

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a fost condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul ”Referendumul”, a declarat, luni, ironic, că tema de vară a PNL este proiectul de lege care prevede ca parlamentarii condamnaţi cu suspendare să-şi piardă automat mandatul, la fel ca în cazul aleşilor locali, el precizând că ”vorbesc despre legitimitatea mandatului de parlamentar nişte parlamentari care au ajuns în Parlament nu prin votul oamenilor, ci prin calculator”.

”Foarte bună. E tema lor de vară, staţi să o facă. Ştiţi ce mi se pare foarte interesant? Vorbesc despre legitimitatea mandatului de parlamentar nişte parlamentari care au ajuns în Parlament nu prin votul oamenilor, ci prin calculator. Ştiţi că ei au ieşit pe locul doi, trei sau patru în unele situaţii şi acuma vorbesc de legitimitate. Dacă asta e preocuparea lor, e foarte bine”, a declarat Dragnea, într-o conferinţă de presă. 

Întrebat dacă PSD ar susţine o astfel de iniţiativă, Dragnea a spus: ”Să ajungem acolo”. 

În urmă cu  aproximativ o săptămână, preşedintele PSD susţinea că, prin decizia CCR care a declarat neconstituţională Legea prin care aleşii locali care sunt condamnaţi la închisoare cu suspendare nu îşi pierd mandatul, s-a clarificat un lucru pentru că instanţele, prefecţii şi primarii erau puşi ”într-o situaţie complicată”, arătând că parlamentarii vor pune în acord legea cu decizia Curţii, însă nu şi pentru parlamentari.

Întrebat dacă va fi schimbată legea şi pentru parlamentari, Dragnea a spus: ”Dacă schimbăm Constituţia. (...) Că au zis că mandatul e imperativ”.

”Eu vă zic ceea ce spun oameni ce au spus că se pricep la Constituţie. Eu sunt inginer”, a spus Dragnea, în urmă cu o săptămână.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"