PDL a încercat să oprească suspendarea preşedintelui cu Biblia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe David

Senatorul PDL Gheorghe David a făcut apel, în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, la citate din Biblie pentru a-i convinge pe colegii săi de la USL să oprească demersurile pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

"Am adus cu mine câteva cărţi. În stânga am aceste cărţi făcute de către Parlament pentru parlamentari, un ghid care să-i conducă pe parlamentari să rezolve problemele în condiţii bune. Uneori le-am respectat, alteori le-am modificat după cum ne-a plăcut, alteori chiar le-am ignorat. De aceea le las de-o parte. Pe partea dreaptă am Constituţia pe care am interpretat-o după bunul plac sau nu am mai ţinut cont de ea. O dau de-o parte şi pe aceasta. Am în centrul pupitrului o carte pe care atunci când am depus jurământul fiecare dintre noi am pus mâna şi am jurat credinţă. Este vorba despre Cartea sfântă, Biblia", a spus David.

Folosindu-se de Biblie, senatorul de confesiune baptistă a făcut apel la colegii săi să se oprească din acest demers de suspendare a preşedintelui.

"Mă voi folosi de două pasaje din Biblie. Primul spune: "opriţi-vă şi să ştiţi că eu sunt Dumnezeu, eu stăpânesc peste neamuri, eu stăpânesc pe pământ". Dragi colegi, este un moment când putem să ne oprim din acest demers. Este un moment când putem să spunem: am ajuns prea departe. Isus Cristos spunea: "puneţi sabia la locul ei, căci toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri".

"Haideţi, dragi colegi, să lăsăm deoparte toate lucrurile care ne dezbină şi să ne unim forţele pentru cele comune care ne unesc. Aşa să ne ajute Dumnezeu", a mai spus David.

După ce senatorul PDL şi-a terminat discursul, preşedintele de şedinţă Crin Antonescu a anunţat amuzat că mai sunt "trei fraţi întru Domnul de la PDL care urmează să ia cuvântul: Dumitru Staicu, Raluca Turcan şi robul lui Dumnezeu, Cristinel Dugulescu".

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa