Patru ani de la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu. Ce s-a ales de puciştii din 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La patru ani de la Referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu, principalii artizani ai puciului din 2012, nu mai reprezintă nimic în politica mare, Liviu Dragnea este condamnat definitiv chiar în dosarul Referendumului, iar Dan Voiculescu se află la închisoare.

Astăzi se împlinesc patru ani de la referendumul de demitere a preşedintelui de atunci, Traian Băsescu, organizat după o serie de acţiuni cel puţin discutabile din punct de vedere al constituţionalităţii şi al statului de drept. Principalii actori ai tentativei de înlăturare a lui Traian Băsescu de la Cotroceni au fost: cei doi copreşedinţi ai USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, Liviu Dragnea, organizatorul Referendumului din 2012, şi Dan Voiculescu, patronul trustului Intact.

La patru ani de la Referendum, cei patru artizani ai puciului par să deconteze din punct de vedere politic, dar şi juridic, pentru încercarea lor din vara lui 2012. Astăzi, Victor Ponta se află în situaţia în care propriul partid îl reneagă, fără să fie sigur nici măcar că va fi pus pe liste la alegerile parlamentare pentru un nou mandat de deputat. Ponta a pierdut şefia PSD, apoi a şi-a dat demisia din funcţia de premier, ca urmare a tragediei de la Colectiv.

Crin Antonescu, celălalt coautor al tentativei din 29 iulie 2012, pe care istoria îl va reaminti ca preşedintele României pentru 52 de zile, a pierdut, pe rând, preşedinţia PNL, funcţia de preşedinte al Senatului, dar şi sprijinul partidului pentru candidatura la alegerile prezidenţiale din 2014. Antonescu, cofondatorul megaproiectului USL, a sfârşit prin a-şi anunţa retragerea definitivă din politică.

Dragnea şi Voiculescu au decontat în Justiţie

După aparoape patru ani de la referendum, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv la doi ani cu suspendare pentru fraudarea Referendumului din 2012, singurul care trage ponoasele din punct de vedere juridic pentru tentativa de acum trei ani.  Din cauza Referendumului din 2012, Dragnea a trebuit să se retragă din funcţia de ministru al Dezvoltării, poziţie ce-l ajuta să fie aproape de liderii din teritoriu al PSD, dar şi din cea de preşedinte executiv al PSD. Cu toate astea, Dragnea este singurul care a reuşit să-şi revină din punct de vedere politic, astăzi ocupânf funcţia de preşedinte al PSD.

Voiculescu, la răcoare

Un alt personaj care a tras sforile în 2012 a fost Dan Voiculescu, care a susţinut mediatic, prin postul de televiziune Antena 3, întregul demers al USL. Voiculescu şi-a asumat chiar postura de aranjator al tentativei, arătând în cartea sa, „Ideea care l-a îngenuncheat pe Băsescu Traian“, că a fost ideea sa începerea procedurii de demitere a lui Traian Băsescu. În prezent, Dan Voiculescu se află încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul „ICA“.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt