Parlamentul ar putea să se transforme în mall cu spa, piscină, fitness şi grădiniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Mihalache, secretarul general adjunct al Senatului, a venit cu o idee nouă care să genereze profit pentru Parlament. În subsolul instituţiei să se deschidă, într-un spaţiu deja amenajat, un centru spa cu piscină şi fitness.

„La subsol există un spaţiu amenajat ca piscină şi spa nu de acum, ci undeva din anii 2000 - 2000 şi ceva, deci nu e al nostru. Aici sunt două opţiuni: ori îl lăsăm să se degradeze în continuare, ceea ce, după părerea mea, reprezintă bani publici aruncaţi pe fereastră, ori găsim o formulă de a-l externaliza printr-o licitaţie transparentă şi de a face din el un centru care să funcţioneze pe baze comerciale. Subliniez, nu e vorba de un privilegiu, pentru Senat, senatori, ci de un centru care ar putea foarte bine, având şi acces exterior din clădire, să funcţioneze pe baze comerciale şi să aducă bani pentru Parlament“, a afirmat Dan Mihalache.

Secretarul deja se gândeşte la dezvoltarea unei afaceri care poate să atragă peste 2000 de persoane, atât din interior, cât şi din exterior.

„În această clădire sunt cel puţin 2000 de persoane care lucrează, deci bănuiesc că e o piaţă foarte bună în exterior. Bănuiesc că s-ar putea găsi clienţi. Nu e o chestiune pe care să o opereze Parlamentul, care să necesite investiţii de la Parlament, ci pur şi simplu trebuie găsită o formulă pentru ca lucrurile care s-au investit deja acolo să nu se degradeze“, a mai spus Mihalache.

Iniţiatorul ideii a exclus posibilitatea unui deranj al senatorilor care să-i întrerupă activitatea parlemntarilor.

„Spaţiul are deschidere exterioară, iar cetăţenii pot intra direct la subsol. El stă sub cheie de zece ani şi nu a fost folosit niciodată. Lucrările sunt terminate în proporţie de 70%. Mai e nevoie de o investiţie pe care trebuie să o facă un operator privat, pentru că Parlamentul nu are bani pentru asemenea investiţie. Acolo există saună, există spaţii care se pot amenaja pentru fitness, e un centru, cred că ar fi interesant pentru un operator“, a mai adăugat Mihalache.

Grădiniţă după model european

Secretarul general adjunct al Senatului a lansat, totodată, public, şi ideea ca în Parlament să funcţioneze şi o grădiniţă dup modelelul european.

„În clădiri de asemenea anvergură e normal să existe tot felul de facilităţi, nu ca privilegii, ci contra cost, pe bani. Şi la Parlamentul European există centru spa, există farmacie, există puncte bancare, există chiar şi grădiniţă pentru cei care au probleme cu copiii în timpul programului şi nimeni nu face atât tevatură“, a arătat Mihalache.

Întrebat dacă ar fi o idee bună să se facă şi o grădiniţă, Mihalache a răspuns: „Bănuiesc că dacă o spun şi pe asta voi fi tras pe roată în public. Trebuie întrebat, văzut. Repet, într-o clădire cu 2000 de oameni pot să existe amatori. Deocamdată lansăm ideea, încasăm înjurăturile de rigoare, după aceea mergem mai departe.

Medicamente ieftine pentru deputaţi

Dacă la Senat centrul de relaxare este încă în faza incipientă, la Camera Deputaţilor s-au făcut paşi repezi pentru construirea unui centru medical. Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat luna aceasta şi redeschiderea punctului de eliberare a reţetelor medicale pentru demnitari şi angajaţi din Palatul Parlamentului, care va asigura medicamentele de maximă urgenţă, reduse cu 10 - 20 la sută faţă de preţul pieţei, şi unde orice medicament poate fi adus în două - patru ore.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a fost prometerul acestei idei, considerând că un lucru bun pentru angajaţii Camerei Deputaţilor.

„Nu este pentru dumneavoastră, ca deputat, este pentru angajaţii Camerei Deputaţilor. Acest punct a existat şi este şi un cabinet medical de 23 de ani şi nu există niciun beneficiu pentru dumneavoastră şi ceilalţi. (...) Eu cred că pentru angajaţii Camerei care stau până târziu este un lucru foarte bun ca să nu se mai ducă până în oraş pentru o pastilă. Şi am făcut un lucru bun pentru aceşti angajaţi, că beneficiaţi dumneavoastră, ca parlamentari, că beneficiază şi jurnaliştii şi toată lumea care e pe aici“, a spus Zgonea.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?