Ovidiu Raeţchi: PSD tergiversează îngrijorător înzestrarea Armatei. Implicarea lui Dragnea în subiect, deşi nu e membru CSAT, nu este de bun augur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Raeţchi

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, consideră că PSD nu face nimic în chestiunea înzestrării efective a Armatei si că insistenta cu care Liviu Dragnea se implica intr-o tema pentru care nu are atributii ar trebui sa ne ingrijoareze.

„Deşi a fost aprobat de câteva luni, Memorandumul pentru Apărare – a cărui adoptare a fost tergiversată săptămâni bune în Parlament tot de actuala majoritate condusă de PSD – nu a produs niciun rezultat. Avem fonduri alocate doar teoretic militarilor, in practica nu s-a demarat nimic concret, desi am ajuns la jumatatea anului. Chiar dacă mingea este acum în terenul ministerului Apărării şi au fost demarate procedurile, PSD nu face nimic concret, totul a rămas la stadiul de promisiuni. Memorandumul pentru Apărare a stabilit o foaie de parcurs şi de achiziţii  foarte clară dar, cu toate acestea, batem pasul pe loc.  In plus, este ingrijorator faptul că preşedintele Iohannis a fost nevoit să retragă de pe ordinea de zi a CSAT planul pentru înzestrarea Armatei pentru următorii 10 ani, după ce a constatat că documentul venit de la Ministerul Apărării nu respecta obligativitatea alocării a 2% din PIB. Guvernul pare sa nu aiba nici cea mai vaga idee de abordarea noastra strategica in NATO”, arată Raeţchi. 


"Un semn de intrebare tot mai serios este ridicat de insistenta cu care Liviu Dragnea se implica in subiect, fara a avea o calitate oficiala si accesul CSAT necesar. Zilele trecute, acesta si-a asumat discutii pe subiectul armamentului in Israel. Anterior, în aprilie, Liviu Dragnea a ţinut să îl contrazică pe şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, un specialist incontestabil în domeniu, care anunţase că România are în plan achiziţionarea de rachete Patriot – acum o variantă demnă de luat în considerare de ţara noastră şi care are şanse bune de a se concretiza. In februarie, Dragnea a intervenit in discutia despre corvete. Un privitor neutru la aceasta suita de interventii s-ar putea gandi ca implicarea unei persoane cu multiple probleme penale in discutiile despre cheltuirea unui fond de 9 miliarde de euro nu este de bun augur. Cred ca rezolvarea problemelor de imagine cu Tel Drum ar fi o investitie de timp mult mai potrivita pentru domnul Dragnea. Si mai cred ca singurul motiv de optimism pe care il avem este faptul ca Tel Drum nu fabrica, deocamdata, armament“, susţine deputatul PNL.

Mai multe pentru tine:
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil