Orban, despre valorile PNL: Am fost un partener al bisericii, un susţinător al valorilor creştine. La fel ne vom manifesta şi de acum înainte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban 2021 FOTO Adevarul

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat la depunerea moţiunii sale privind candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al formaţiunii că partidul pe care îl conduce este un partid care susţine modernizarea şi dezvoltarea, însă „respinge toate curentele neo-marxist progresiste, care îşi fac loc în minţile unora”, PNL fiind un „promotor al valorilor româneşti”.

„Partidul Naţional Liberal este un promotor al valorilor româneşti, al tradiţiilor româneşti, al personalităţii şi identităţii româneşti, a caracteristicilor specific care ne dau unicitate. PNL este un partid care susţine instituţii fundamentale în societatea românească. Biserica, familia, satul românesc, cultura românească, PNL este un partid care, deşi susţine constant modernizarea, dezvoltarea, respinge toate curentele neo-marxist progresive care în ultima vreme îşi fac loc pe nevăzutelea în minţile unora dintre români. Suntem un partid puternic ancorat în tradiţia poporului roman”,  a declarat preşedintele PNL Ludovic Orban la depunerea moţiunii pentru candidatura la un nou mandat.

El a explicat că formaţiunea pe care o conduce susţine „valori fundamentale pe care PNL le-a avut în acţiunea sa politică şi în programele sale politice. Suntem un partid national, care are vocaţia de a apăra şi reprezenta interesele fundamentale ale României, care are ca obiectiv ridicarea permanentă a României, afirmarea României pe plan international. Obiectivul pe care ni l-am stabilit este un obiectiv extrem de ambiţios. Dorim o Românie care să fie o putere la nivel european, o Românie inteligentă, ne dorim o Românie care să ofere fiecărui român şansa de a se realiza aici, ân România”. 

„Suntem un partid care exact cum de-a lungul istoriei am fost un partener al bisericii, un susţinător al valorilor creştine, al morale creştine, la fel ne vom manifesta şi de acum înainte”, a mai completat Obran. 

El a mai precizat că odată cu începutul oficial al campaniei de promovare are ca obiectiv să înceapă procesul de recâştigare a încrederii românilor în PNL” şi a mai informat că va mai efectua un nou turneu în toate filialele judeţene. 

În moţiunea sa, Ludovic Orban le promite liberalilor că va orienta partidul spre o doctrină liberală conservatoare, promovarea în funcţii va fi bazată pe meritocraţie, că va susţine o descentralizare accelerată, care să ducă mai multă putere de decizie şi mai multe resurse financiare în plan local, precum şi faptul că va începe pregătirea de noi cadre.

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare