Orban: De multe ori m-am gândit că poate aş fi putut conduce mai bine PNL cu reprezentanţi ai TNL decât am făcut-o cu unii care zic că sunt maturi şi înţelepţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a afirmat sâmbătă, la Şcoala de Vară a Tineretului Naţional Liberal (TNL), că este convins că la congresul din 25 septembrie reprezentanţii TNL vor vota liber şi că nu se vor lăsa controlaţi şi îndrumaţi să voteze altfel decât cum gândesc ei.

”De multe ori m-am gândit că poate aş fi putut conduce mai bine PNL cu reprezentanţi ai TNL decât am făcut-o cu unii care zic că sunt maturi şi înţelepţi”, a afirmat preşedintele PNL.

Orban a declarat sâmbătă seară, la Venus, că s-a gândit dacă nu ar fi putut conduce mai bine PNL cu reprezentanţi de la organizaţia de tineret. 

“De multe ori m-am gândit că poate aş fi putut conduce mai bine PNL cu reprezentanţi ai TNL decât am făcut-o cu unii care zic că sunt maturi şi înţelepţi. Şi oricum am învăţat o lecţie pe care o traduc într-un slogan: Fără promovări la excepţional, numai tineri din pepiniera partidului, care au crescut în PNL, care au pornit de jos, de la campania din casă în casă, lipit afişe şi care au urcat treaptă cu treaptă. Ăsta trebuie să fie principiul carierei politice. Ştiţi cum e vorba aia, când te-ai fript cu ciorbă, sufli şi în iaurt”, a precizat Orban. 

El le-a transmis tinerilor liberali că pentru ei este cel mai important ce se decide în 25 septembrie, la Congresul PNL. 

“Pentru voi este cel mai important ce se va decide în 25 septembrie pentru că voi aveţi viaţa înainte, în PNL mai aveţi de petrecut 30, 40 poate 50 de ani. Pentru noi ăştia care nu suntem la prima tinereţe, deşi vă spun, sunt tânăr, doamnă, iar tinereţea e o stare de spirit, pentru voi e mult mai important ce se întâmplă pe 25 septembrie, partidul ăsta trebuie să aibă viitor. Cu cât partidul este mai puternic, cu atât şansa voastră, a celor care vreţi să faceţi o carieră politică în perspectivă creşte şi din păcate, cu cât partidul e mai slab, cu atât şansa voastră de a face o carieră politică scade. Ăsta este adevărul”, a explicat Orban.

Liderul PNL a mai afirmat că la congres reprezentanţii TNL nu se vor lăsa îndrumaţi să voteze altfel decât gândesc ei. 

“Cu cât este partidul mai puternic, cu atât şansa fiecăruia dintre noi de a avea o carieră mai de succes, de a avea mai multe oportunităţi în această carieră, creşte. Interesul vostru este să alegeţi bine. Iar eu sunt convins că TNL votează liber, că TNL votează fiecare cu mintea lui, că membrii TNL care vor fi prezenţi la congres nu se vor lăsa controlaţi şi nu se vor lăsa îndrumaţi să voteze altfel decât cum gândesc ei”, a mai precizat Orban.

El le-a mai cerut tinerilor liberali să fie altfel decât unii seniori “care probabil votează de frică să nu îşi piardă funcţia publică de la stat sau votează speriaţi că nu o primească nu ştiu ce de la guvern”.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne