Optsprezece deputaţi nu au vorbit deloc în parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul de Politici Publice a lansat, ieri, baza de date "Cum muncesc parlamentarii", prin intermediul căreia se pot obţine informaţii la zi despre aleşi: cât de des absentează de la

Institutul de Politici Publice a lansat, ieri, baza de date "Cum muncesc parlamentarii", prin intermediul căreia se pot obţine informaţii la zi despre aleşi: cât de des absentează de la lucrări, cum votează, ce iniţiative au.
Există un grup de 16 deputaţi care, de la începutul actualei legislaturi, n-au avut nicio propunere legislativă; un număr de 29 de deputaţi care şi-au depus semnătura pe un singur asemenea proiect legislativ, iar în dreptul altor 52 de deputaţi sunt bifate câte două iniţiative legislative. În fruntea parlamentarilor care au depus la Biroul Permanent al Camerei cele mai multe propuneri legislative se numără Ioan Aurel Rus şi Adrian Moisoiu (ambii PRM), cu 46 şi, respectiv, 37. Dintre pesedişti cel mai vrednic a fost Florin Iordache (26), dintre udemerişti - Kelemen Attila (22), dintre liberali - Dan Motreanu (119), dintre independenţi - Mircia Giurgiu (18).

Deputaţii autişti
Studiul realizat de IPP mai constată că, în cele 17 luni de prestaţie parlamentară, 18 deputaţi au luat cuvântul o singură dată, atunci când au depus jurământul. Alţi 24 au ajuns doar de câte două ori la microfonul Camerei. Lucian Augustin Bolcaş (PRM) şi Florin Iordache (PSD) s-au perindat de 88 de ori la tribună, iar M

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea