Optimismul lui Cîţu. Premierul crede că putem să scăpăm de dosarul cu şină mai repede de finalul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Florin Cîţu a afirmat sâmbătă că el crede că putem să scăpăm de dosarul de şină mai repede de finalul anului şi a precizat că au fost luate măsuri la Ministerul Finanţelor care arată că digitalizarea se poate face foarte rapid.

Florin Cîţu a fost întrebat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, dacă pare realizat termenul avansat de un parlamentar PNL că putem renunţa la dosarul cu şină până la 1 ianuarie 2022. 

„Am arătat anul trecut şi am arătat prin măsurile pe care le-am luat la Ministerul Finanţelor că digitalizarea se poate face foarte rapid. Nimeni nu credea anul trecut că putem să conectăm casele de marcat după ce acel proiect a stat vreo 13 ani prin sertarele ministerului de Finanţe, azi avem peste 30.000 de case de marcate conectate într-o perioadă de criză”, a precizat Cîţu.

El a dat câteva exemple legate de această digitalizare. 

„Anul trecut am făcut paşi importanţi şi vă dau câteva exemple: sistemul de popriri, ţineţi minte înainte de anul trecut am avut sistemul de popriri prin care se bloca un cont şi apoi trebuia să mergi la fiecare bancă, acum avem sistemul electronic în care dacă ai făcut o plată, cealaltă se eliberează; plata taxelor prin Ghişeul.ro, anul trecut am făcut ca toate taxele se plătesc prin Ghişeul.ro, lucrul cu Trezoreria se face la distanţă, acum nu mai trebuie să mergeţi la ANAF, identificarea pentru un punct ANAF se face la distanţă. Deci se pot face lucruri peste noapte, cred că putem să scăpăm de dosarul cu şină mai repede de finalul anului. Am arătat că se poate, mă aştept la miniştri să facă la fel ce au făcut anul trecut să facă şi anul acesta”, a declarat premierul.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul