Olguţa Vasilescu, sancţionată de CNCD pentru afirmaţia discriminatorie făcută la adresa lui Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis sancţionarea Olguţei Vasilescu cu avertisment pentru declaraţia „ca neamţ, să vorbeşti despre gazare, trebuie să ai mult curaj”, făcută la adresa preşedintelui Klaus Iohannis.

Senatorul Vlad Alexandrescu, unul dintre cei care a sesizat instituţia după această declaraţie, spune că ”poate nu e destul”, pentru că ”România pe care ne-o dorim nu închide ochii la discriminare şi discursul urii”.

”În sfârşit, CNCD a decis sancţionarea Olguţei Vasilescu pentru declaraţia ei stupefiantă despre etnicii germani. «Ca neamţ, să vorbeşti despre gazare trebuie să ai mult curaj», spunea ea despre Klaus Iohannis, imediat după 10 august. Aceeaşi Olguţa Vasilescu care în anii 2000 aducea elogii mareşalului Ion Antonescu la tribuna Camerei Deputaţilor. La sesizarea mea şi a unor colegi parlamentari din USR, Consiliul Naţional contra Discriminării a sancţionat-o cu un avertisment”, a scris, luni seară, pe Facebook, senatorul Vlas Alexandrescu.

Acesta consideră că nu este suficientă sancţiunea CNCD şi trebuie urmată de sancţiunea electoratului.

”Poate că nu e destul şi nici nu va fi destul dacă nu va exista şi o sancţiune a societăţii şi electoratului. Pentru că România pe care ne-o dorim nu închide ochii la discriminare şi discursul urii. Ci, îl condamnă ferm”, a mai scris Vlad Alexandrescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, în 24 august 2018, că este "inadmisibil şi incalificabil" că "Guvernul PSD a bătut şi a gazat oamenii" în Piaţa Victoriei, dar că nu vrea să se pronunţe până când nu vor exista "concluzii mai amănunţite" din partea anchetatorilor.

În aceeaşi zi, Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii la momentul respectiv, a criticat declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, afirmând: ”Ca neamţ, să vorbeşti de gazare, trebuie să ai mult curaj”.

Vasilescu a ţinut atunci să-l felicite pe fostul şef al Jandarmeriei, Sebastian Cucoş, pe care a spus că nu îl cunoaşte.

A doua zi, senatorul USR Vlad Alexandrescu a cerut demsia Olguţei Vasilescu şi a afirmat că Partidul România Mare nu a dispărut niciodată de pe scena politică, ci a luat forma trandafirilor.

Mai multe pentru tine:
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă