Nu e păcăleală. PSD îşi asumă majorarea alocaţiilor pentru copii, deşi proiectul a fost susţinut de PNL. În plen, Dragnea îi acuza pe liberali că sunt demagogi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea. FOTO Inquam Photos

PSD susţine, într-un mesaj publicat pe Facebook, faptul că este partidul care a majorat alocaţiile copiilor de la 84 la 150 de lei, deşi propunerea a fost făcută de PNL şi adoptată cu votul parlamentarilor din opoziţie, iar Liviu Dragnea şi social-democraţii s-au opus şi au vrut să repete votul.

„Începând de azi, 3,6 milioane de copii din România au alocaţiile mărite! Pentru cei cu vârsta până la 2 ani sau cei cu dizabilităţi alocaţia va creşte de la 200 lei/lună la 300 lei/lună, iar pentru ceilalţi copii de la 84 lei/lună, la 150 lei/lună. Pentru acest an, Guvernul va aloca în total 1,3 miliarde euro pentru plata alocaţiilor. Această majorare a fost posibilă datorită parlamentarilor PSD care au iniţiat şi au susţinut amendamentul de majorare a alocaţiilor şi de modificare a legii plafoanelor bugetare. În contrast, demersul demagogic al PNL propunea ca pentru majorarea alocaţiilor să fie luaţi bani de la fondul de pensii, ceea ce era ilegal şi neconstituţional. Copiii ar fi primit aceste majorări încă de luna trecută dacă Iohannis nu ar fi fost primul preşedinte din istoria României care a blocat bugetul propriei ţări”, se arată într-o postare pe pagina oficială de Facebook a PSD.

PSD dezinformează când susţine că această creştere a fost posibilă datorită parlamentarilor PSD, din moment ce amendamentul cu pricina, depus de liberalul Robert Sighiartău, a primit voturile Opoziţiei şi a doar cinci aleşi ALDE şi PSD. 

Liviu Dragnea a calificat amendamentul drept demagogic, după ce Opoziţia a reuşit adoptarea acestuia. Problema lui Liviu Dragnea era sursa de finanţare a măririi alocaţiilor, deoarece Dighiartău ceruse ca aceasta să fie banii pentru pensiile speciale. 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate a dat detalii despre noul membru al familiei sale și a arătat că știe să coasă la mașină! Prințesa e talentată la croitorie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani