Noul Guvern al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Rus (Interne), Andrei Marga (Externe), Titus Corlăţean (Justiţie), Eduard Helvig (Dezvoltare) se numără printre membri Guvernului Ponta.

„Guvernul României va fi condus doar de la Palatul Victoria, nu de la Cotroceni, nu de la sediul PSD, nu de la sediul PNL", a explicat Victor Ponta la prezentarea listei.

Victor Ponta şi Crin Antonescu au avut, ieri, mai multe runde de discuţii pe tema componenţei Executivului USL.  Pe de o parte, cele două părţi au discutat, până în ultimul moment, ce ministere va avea fiecare partid, pentru a respecta paritatea convenită prin protocolul USL. În plus, dincolo de paritate, cele două părţi au încercat să îşi asigure, fiecare, accesul la ministerele importante.

O discuţie extrem de serioasă a generat preluarea Ministerului Dezvoltării, instituţie care deţine fonduri extrem de consistente. La negocieri, liberalii au impus candidatura secretarul general al partidului, Eduard Hellvig. 

Pentru acest post au concurat şi doi pesedişti - Mircea Drăghici, trezorier al partidului, şi Valeriu Zgonea, vicepreşedinte. Primul era susţinut de secretarul general al partidului, Liviu Dragnea, cel de-al doilea, de deputatul Viorel Hrebenciuc.

Calculele lui Ponta

Victor Ponta a renunţat la ideea de a-l păstra în Guvern pe ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, în condiţiile în care Crin Antonescu s-a opus explicit menţinerii acestuia. 

În plus, pentru Ponta ar fi fost incomod să îl nominalizeze pentru acest post pe senatorul PSD Dan Şova, care îşi dorea funcţia,  dar nu are o imagine bună în străinătate, din cauza unor declaraţii controversate.

Pentru a rezolva problema, liderii USL au păstrat Justiţia în parohia PSD, propunându-l pentru această funcţie pe senatorul Titus Corlăţean, au afirmat surse liberale. În schimb, liberalii au preluat Ministerul Externelor, pe care trebuia să îl deţină iniţial Corlăţean.

Portofoliul i-a revenit, în cele din urmă, lui Andrei Marga, care iniţial era în cărţi pentru Educaţie.

Cele două părţi au mai convenit să spargă în două Ministerul Administraţiei şi Internelor. Portofoliul Internelor va fi preluat de Ioan Rus (PSD), care a mai deţinut acest portofoliu în Guvernul Năstase. Victor Paul Dobre (PNL) va deveni ministru delegat pentru Administraţie.

În acelaşi timp, Victor Ponta a obţinut acceptul liberalilor de a-l propune pentru Ministerul Finanţelor pe Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR. Acesta va beneficia de o derogare, pentru o perioadă de şase luni, pentru că îşi va reocupa poziţia de la BNR după terminarea mandatului.

Executivul creşte salariile

Prinşi cu negocierile, liderii USL nu au uitat de măsurile pentru câştigarea alegerilor. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat, ieri, că a aflat în premieră de la Victor Ponta, prim-ministru desemnat, „prima măsură pe care o ia Guvernul USL": anularea investiţiilor pentru a se creşte pensiile şi salariile, în trei tranşe, până la 1 septembrie.

„Ieri am fost la Ponta, pe Kiseleff. Am fost toţi preşedinţii de consilii judeţene şi am stabilit, vă anunţ în premieră, că până în august se dau înapoi, în trei tranşe, pensiile, toate salariile şi sporurile salariale pe care vi le-au tăiat în mod abuziv ai lui Băsescu", a explicat Nicuşor Constantinescu. 

El a adăugat şi că Ponta ar fi identificat sursa de venit. „Se anulează planul naţional de investiţii al Elenei Udrea, sunt patru miliarde de euro", a spus Nicuşor Constantinescu.

21 de miniştri

Pe lângă cei 16 miniştri plini, au fost nominalizaţi şi cinci miniştri delegaţi. Pe ultima sută de metri, Liviu Pop a fost nominalizat ministru delegat pentru Dialog Social, fiind cel de-al 21-lea ministru al Guvernului.

Paşii următori

Potrivit Constituţiei, candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de zece zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Candidaţii pentru posturile de miniştri vor fi audiaţi în comisiile de resort care emit un aviz consultativ, în funcţie de prestaţia miniştrilor. Decizia finală aparţine plenului Parlamentului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Victor Ponta a explicat că speră ca noul Guvern să fie votat de Parlament pe 7 mai.

După votul din Parlament, primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune jurământul în faţa Preşedintelui României. Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului.

Titularii ministerelor din guvernul ponta

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani