Mizele din sănătate. Cine e Alexandra Tămaş, fosta şefă de cabinet a lui Vlad Voiculescu, numită vicepreşedintă a ANM înainte de revocarea fostului ministru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Tămaş, fostă şefă de cabinet a lui Vlad Voiculescu, în prezent vicepreşedintă a ANM. FOTO

Alexandra Tămaş, fosta şefă de cabinet a lui Vlad Voiculescu, a fost numită vicepreşedintă la Agenţia Naţională a Medicamentului cu două săptămâni înainte de revocarea ministrului PLUS. Anterior, Tamaş a fost timp de patru ani angajată a gigantului farmaceutic Pfizer.

De altfel, aceasta nu e singura numire de persoane din zona farmaceutică făcută de fosta conducere a Ministerului Sănătăţii.

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a vorbit în ultimele sale apariţii publice despre faptul că a fost demis pentru că în domeniul pe care l-a condus sunt mari interese, acuzând toate partidele politice aflate la putere în ultimii 30 de ani de faptul că şi-au impus oameni în funcţii-cheie. Ceea ce nu a amintit este fostul ministru este că, la rândul său, a numit sau a girat selectarea unor persoane venite din zona marilor companii farmaceutice şi care acum au funcţii de conducere în administraţia publică. 

Una din ultimele numiri ale lui Vlad Voiculescu a fost cea a şefei de cabinet în funcţia de vicepreşedintă a Agenţiei Naţionale a Medicamentului, document semnat pe 31 martie. Directoarea de cabinet a lui Voiculescu, Alexandra Tămaş, a venit în Ministerul Sănătăţii, iniţial, pe funcţia de consilier personal al lui Victor Costache, în ianuarie 2020. Numirea sa a avut loc pe filiera USR, chiar dacă oficial formaţiunea nu era atuncu la guvernare. Anterior, Alexandra Tamaş a lucrat la compania Pfizer (patru ani şi jumătate) şi la European Network for Smoking and Tobacco Prevention. După venirea lui Voiculescu, la 11 ianuarie aceasta a fost făcută director de cabinet.

În anul fiscal 2019 a încasat 83.500 de lei de la compania Pfizer şi 76.000 de lei de la European Network for Smoking and Tobacco Prevention. Din declaraţia de avere mai aflăm că soţul acesteia a încasat un salariu anual de 120.000 de lei de la SC Aperio Intelligence şi 60.000 de lei ca dividende de la SC Teta Partners SRL.

Tot în mandatul lui Voiculescu la Sănătate a fost adusă ca şefă la Direcţia de Resurse umane Carmen Şotîngă, persoană care a fost şi consilieră a lui Sorin Grindeanu, când era premier. Anterior acestei funcţii Carmen Şotîngă a fost medic de Medicină generală (1988-1999), apoi funcţionară a Casei de Asigurări de Sănătate Buzău (1999-2006). După plecarea de la Ministerul Sănătăţii, în 2011, Carmen Şotîngă a lucrat ca external affairs manager la Novo Nordisk, companie farmaceutică din Danemarca, până în 2017, susţin surse din instituţie. 

 Printre persoanele promovate au fost şi Adrian Gheorghe, la şefia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, văzut ca profesionist în domeniu, care a fost şi în precedentul mandat în echipa lui Voiculescu. Potrivit mai multor surse din spaţiul public (PSNews, Gândul etc.), partenera de viaţă a lui Adrian Gheorghe este Alexandra Năstase, membră a Institutului Aspen, organizaţie non-profit condusă, din postura de membru fondator, de Nicolae Voiculescu, unchiul fostului ministru, timp de şapte ani directorul companiei de farmaceutice Novartis. Potrivit surselor citate, Alexandra Năstase şi Adrian Gheorghe sunt, dincolo de relaţia instituţională, prieteni cu fostul ministru. 

Una din temele aduse acum în discuţie este modul cum va avea loc desfăşurarea concursurilor de la casele judeţene de sănătate pentru noii şefi din aceste instituţii, toţi ochii fiind aţintiţi pe un domeniu unde estimarea este că sunt în joc 10 miliarde euro.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort