Mesajul lui Tomac (PMP) pentru Vasile Blaga: “Dreapta se va uni în jurul unor valori, nu persoane”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj adresat preşedintelui PDL, Vasile Blaga.

În mesaj, Tomac scrie că “Vasile Blaga a ajuns un USL-ist simpatic, consecvent doar propriilor convingeri şi care acţionează tot mai hotărât într-o singură direcţie, cu un obiectiv final foarte precis”.

Eugen Tomac susţine că principala vină a liderului democrat-liberal este aceea de a fi “demonizat guvernarea Boc”.

“Întâi a demonizat, în interiorul PDL, guvernarea Boc, transferând discursul USL în interiorul partidului. Acum a trecut la o altă etapă şi vrea un PDL fără Preşedintele Băsescu, exact ce doreşte USL”, mai scrie Tomac, care adaugă un mesaj adresat lui Blaga: “Domnule Blaga, dreapta românească se va uni în jurul unor valori, nu în jurul unor persoane”.

Textul publicat de Eugen Tomac intervine în contextul în care, luni, preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat că a discutat cu Traian Băsescu pe tema unificării dreptei, după ce mai mulţi membri ai formaţiunii pe care o conduce l-au sfătuit în acest sens.

“Nu am nimic de adăugat, am avut o discuţie cu domnul preşedinte. N-ar fi trebuit să mire pe nimeni poziţia PDL, candidatura la alegeri europarlamentare singuri şi discuţii după alegeri, nimic nou”, a afirmat Blaga.

Săptămâna trecută, preşedintele Băsescu arăta că Blaga nu a acceptat propunerea privind unificarea dreptei.

“A fost o neacceptare a variantei unificării dreptei. Asta e. S-a pus punct, dar am conştiinţa împăcată, am avut şansa să fiu întrebat şi, dacă am fost întrebat, am răspuns”, a explicat Băsescu, adăugând că, după ce PDL a refuzat, a recomandat ca Mişcarea Populară şi Forţa Civică să fuzioneze. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare