Ludovic Orban, despre decontarea transportului şcolar: Trebuie să se înţeleagă trei ministere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problema decontării de către autorităţile locale a transportului şcolar va fi discutată în prima şedinţă a coaliţiei de guvernare, iar pentru a rezolva această problemă trebuie să se înţeleagă Ministerele Dezvoltării, Transporturilor şi Educaţiei, a transmis preşedintele PNL Ludovic Orban.

Problema decontării transportului şcolar a fost ridicată sâmbătă, în cadrul dezbaterii pe tema Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), organizată la Consiliul Judeţean Vrancea, de către preşedintele CJ, Cătălin Toma. Acesta a spus că nu se pot deconta cheltuielile elevilor pentru că nu au fost emise normele de aplicare a legii care să prevadă gratuitatea transportului şcolar.

„Avem o mare problemă - decontarea transportului şcolar. Este o chestiune foarte delicată. Legea 226 nu poate fi pusă în aplicare pentru că nu sunt nişte norme. Suntem la stadiul în care eu am discutat cu cei trei - Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Educaţiei. Problema este că toată lumea a spus faceţi, decontaţi, adică asumaţi-vă, dar răspunsul concret de la Ministerul Dezvoltării este că o să facem digitalizare, ceea ce este şi indicat pentru că legea aşa prevede, în sensul că vom avea card, copilul când urcă în maşină va folosi aparatul care face transferul de date către CJ şi avem decontare. Legea este în vigoare şi noi, autorităţile publice locale şi judeţene, nu suntem în posibilitatea să decontăm”, a spus Cătălin Toma, adăugând că este vorba despre decontarea de la CJ a unei sume de 20 de milioane de lei pe an.

Ludovic Orban a răspuns că Ministerele Dezvoltării, Transporturilor şi Educaţiei trebuie să se înţeleagă în această problemă.

„Acolo problema este simplă - trebuie emise normele metodologice. Sunt implicate trei entităţi: Ministerul Dezvoltării, Transporturilor şi Ministerul Educaţiei. Ei acolo trebuie să se înţeleagă la bani, cum se zice, mai puţin la proceduri. La prima şedinţă a coaliţiei de guvernare pe care o vom avea, vom discuta acest subiect”, a spus Orban.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu