Legea prin care activitatea PFA este considerată vechime în muncă a fost promulgată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea care prevede recunoaşterea vechimii în muncă sau specialitate a persoanelor fizice autorizate, în perioada în care au desfăşurat activităţi şi au fost plătite contribuţiile.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat, joi, decretul „privind promulgarea Legii pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale”. 

Textul legii prevede ca activităţile economice desfăşurate pe persoană fizică să constituie vechime în muncă sau, după caz vechime în specialitate. Însă aceasta priveşte perioada în care s-a realizat activitate economică şi s-au achitat contribuţiile, taxele şi impozitele legale.

Legea completează Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.44/2018, privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, astfel:

„(1) Activităţile economice desfăşurate de persoana fizică ca PFA constituie vechime în muncă şi, după caz, vechime în specialitate dacă activitatea economică pe care o desfăşoară a produs venituri nete ăn anul supus recunoaşterii vechimii a căror valoare este cel puţin egală cu 12 salarii minime brute pe ţară şi este înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu un singur cod CAEN de activitate sau cu codul CAEN principal de activitate pentru care se doreşte recunoaşterea vechimii. 

(2) Vechimea în muncă şi, după caz, vechimea în specialitate, este considerată perioada în care PFA a desfăşurat activitate economică şi a achitat contribuţiile, taxele şi impozitele legale, nefiind luată în considerare perioada în care PFA nu a avut activitate generatoare de venit sau a avut activitatea suspendată”, arată textul legii trimise spre promulgare. 

Potrivit expunerii de motive, „necesitatea intervenţiei legislative este justificată de lipsa unui astfel de articol în lege, care de-a lungul timpului a descurajat activitatea PFA-urilor sau le-a discriminat”. 

„Conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, 22,6% din populaţia activă a României lucrează pe cont propriu sau ca lucrători familiali neremuneraţi”, au mai motivat parlamentarii.

Iniţiatorii proiectului legislativ explică şi că lipsa acestei reglementări a dus la două tipuri distincte de interpretări, astfel că sunt cei care lucrează ca PFA şi cotizează şi cei care s-au auto-angajat pe salariul minim şi plătesc două rânduri de taxe. 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”