La loc comanda! Contestatarii din PNL dau înapoi. Rareş Bogdan: Acum e mult mai important să dăm un Guvern rapid. Suntem un partid viu, nu comunist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a anunţat că şedinţa BPN convocată pentru ora 19.00 nu se va mai ţine, fiind reprogramată, pentru că e nevoie de un Guvern cât mai repede. De altfel, de la Secretariatul PNL a fost trimis un mesaj privind reprogramarea şedinţei, după ce tot această strucură anunţase întâlnirea.

„A fost o rugăminte a preşedinţilor de filiale. Nimic războinic.  Acum e mult mai important să dăm un Guvern rapid.  Ieri au fost discuţii excepţionae, iar după o zi am venit cu o schiţă de Guvern. Discuţiile noastre în partid mai pot să suporte amânare. Importantă e ţara, stabilitatea”, a precizat Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al PNL

„E nevoie de un program de guvernare extrem de bun. Noi avem trei colective care lucrează şi la un program de ţară ambiţios. Împreună cu coelgii mei vom face exact ce trebuie pentru ca PNL, USr-PLUS şi UDMR  să aibă o guvernare eficientă”, a completat Bogdan.

Întrebat dacă există tensiuni şi nemulţumiri în partid, Rareş Bogdan a subliniat: „E o atmosferă vie, care nu există  partidele comuniste sau socialiste. E exclus să i se pună cuiva pumnul în gură. În primul rând, punem interesul naţional”, a conchis Rareş Bogdan

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS