Klaus Iohannis, despre protocoalele SRI: Cei care le-au semnat să le explice, să le denunţe sau să le susţină. Niciunul dintre ele nu a fost încheiat pe vremea mea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, fiind întrebat despre protocoalele de cooperare dintre SRI şi diferite instituţii din sistemul de Justiţie, că acestea trebuie asumate, denunţate sau explicate de către cei care le-au semnat. Şeful statului a subliniat că niciunul dintre protocoale nu a fost încheiat „pe vremea sa”.

„Ştiţi că n-am comentat (până acum) protocoalele şi n-o să încep astăzi”, a spus iniţial preşedintele.

După ce jurnaliştii au insistat că aceste protocoale au fost aprobate inclusiv în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), for condus de însuşi şeful statului, Iohannis a răspuns: „Eu cred că cei care au semnat astfel de protocoale trebuie să şi le susţină, sau să le denunţe sau să le explice. Dar acest rol nu pot să îl am eu, niciunul dintre aceste protocoale nu a fost încheiat pe vremea mea”.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a făcut public un nou protocol încheiat cu SRI, după ce în urmă cu două săptămâni a dat publicităţii un alt protocol, care era încheiat cu centrul Cyberint al SRI. Alinca Ghica, preşedintele CSM la data semnării protocolului, a afirmat că instituţia condusă de ea nu a oferit nicio informaţie SRI.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală