Kelemen Hunor, replică pentru Pleşu după editorialul din „Adevărul“: Aleg să fiu considerat mai degrabă prost crescut, dar sincer, decât cu tact, dar meschin

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, vine cu un drept la replică pentru Andrei Pleşu, după ce scriitorul a publicat pe blogurile adevarul.ro un editorial critic la adresa liderului maghiar, în contextul aniversării Centenarului.

Redăm integral replica lui Kelemen Hunor: 

Aerul, maghiarii si domnul Pleşu

După ce am citit de trei ori un articol scris de domnul Andrei Pleşu (“Aerul” pe care îl respirăm), mi-am dat seama că am fost înţeles greşit. Voi face câteva precizări, cu toate că un prieten bun mi-a zis: “nu intra într-o dispută cu Pleşu, pentru că îi iriţi din nou pe toţi comentatorii politici”. Sunt prost crescut, da, ştie toată lumea de la domnul Pleşu, de aceea nu m-am putut abţine şi am scris rândurile de mai jos.

Domnul Andrei Pleşu spune că eu nu aş accepta o sărbătoare naţională. Nu am zis aşa ceva nicăieri şi niciodată. Am spus cu totul şi cu totul altceva. Desigur aş putea repeta şi acum, exact ce am spus, însă  nu cred că ne-am putea apropia mai mult de un consens minimal în legătură cu ceea ce am afirmat eu, de fapt.

Oricum, pentru a mă linişti, domnul Pleşu se referă şi la nişte “realizări” ale statului român, toate legate de persoana mea. Nu ştiam că o dată, sau chiar de mai multe ori, după ce am fost numit într-o funcţie publică, fie de secretar de stat sau chiar de ministru, sau după ce mi-a fost acordat un premiu literar, nemaivorbind de acordarea unei distincţii foarte importante, m-aş fi obligat să recurg la tăcere, în sensul că nu aş mai avea voie să fac niciun fel de observaţii critice, uneori chiar dureroase, pentru noi toţi. De asemenea, nu ştiam până luni dimineaţă, că sinceritatea şi dorinţa de a spune lucrurilor pe nume, discutarea unor teme considerate un fel de subiecte tabu, înseamnă proastă creştere şi lipsă de tact. Ceea ce sugerează domnul Pleşu este că, anumite dileme, chiar şi dileme mai vechi, nu pot sau nu trebuie enunţate de maghiari, mai ales dacă sunt politicieni, pentru că vor stârni “vrajba dintre români şi nenumăraţi maghiari”…

Aşa cum domnul Pleşu mă linişteşte, în sensul că nu este un mâncător de unguri, vreau să-l liniştesc şi eu pe domnul Andrei Pleşu, precizând,că niciodată nu am avut intenţia de a jigni pe cineva.

În acelaşi timp, cred că poate fi antrenată orice dispută, chiar şi o dispută legată de relaţia dintre stat şi o minoritate etnică pe care – acceptă sau nu domnul Pleşu – eu şi colegii mei o reprezentăm, în urma unor alegeri libere şi democratice.

Sau crede oare domnul Andrei Pleşu, că, aşa cum a încercat dictatura comunistă, tăcerea meschină este preferabilă sincerităţii deranjante? Eu aleg să fiu considerat mai degrabă prost crescut, dar sincer, decât un om cu mult tact, dar meschin.

Apropo de nerealizări, după cum ne reproşează domnul Pleşu - recunosc, şi noi suntem vinovaţi pentru toate nerealizările posibile, desigur, într-o proporţie de şase şi ceva la sută şi pentru toată perioada de o sută de ani. Bineînţeles, dacă Ceauşescu ne-ar fi vândut pe bani frumoşi şi pe noi, aşa cum a procedat cu evreii şi saşii, nu ar mai fi avut nevoie de politici complicate de asimilare, iar statul ar fi avut un câştig financiar substanţial şi, implicit, vina noastră ar fi fost, proporţional, mult mai mică.

România ar fi avut mai multe autostrăzi, o economie mai solidă şi în permanentă creştere, poate că şi dictatura ar fi fost mai îngăduitoare, iar după 1989, statul de drept ar fi fost mult mai solid, nemaivorbind de calitatea aerului pe care îl respirăm.

Ar mai fi un comentariu minor, aparent banal, în ceea ce priveşte respectul. Domnul Andrei Pleşu mă apelează cu domnul Hunor, aşa cum fac mulţi colegi şi colege de breaslă mai tineri ai domniei sale, de altfel, toţi comentatori şi analişti rafinaţi. Sigur, în cazul domnului Pleşu nu este vorba despre lipsă de respect, în niciun caz faţă de persoana mea, pentru că ar părea, poate, cam mult să am astfel de pretenţii, dar faţă de modul în care te adresezi unui concetăţean, poate că nu ar fi exagerat să am o astfel de aşteptare; însă fiind vorba despre domnul Andrei Pleşu, evident, excludem proasta creştere sau lipsa de maniere. Poate că este doar ignoranţă sau indiferenţă. Poate că nu a avut timp să verifice care este numele meu de familie şi care este prenumele meu. Eu îl înţeleg, nu este nicio problemă, nicio supărare. Abia au trecut 99 de ani de când trăim în acelaşi stat, deci avem viitorul în faţa noastră şi tot timpul necesar de acum, să verificăm anumite lucruri şi să discutăm calm despre toate temele considerate importante.

Kelemen Hunor