Iohannis trimite la Parlament  toate documentele din arhiva CSAT ce ţin de fostul serviciu secret al Ministerului Justiţiei, desfiinţat de Macovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CSAT

CSAT va trimite Comisiei de anchetă din Parlament toate documentele care ţin de activitatea serviciului secret al Ministerului Justiţiei, denumit iniţial SIPA, ulterior DGPA. Serviciul secret a fost desfiinţat de Monica Macovei, pe vremea când era ministru al Justiţiei. PSD a decis să înfiinţeze o comisie parlamentară care să ancheteze dacă au fost copiate documente din arhiva SIPA.

„Un alt punct pe ordinea de zi a şedinţei CSAT l-a reprezentat solicitarea Preşedintelui Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului de a se clarifica aspecte care ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA). Membrii Consiliului au decis să pună la dispoziţia Comisiei toate documentele şi înscrisurile aflate în arhiva CSAT în legătură cu această instituţie“, se arată în comunicatul CSAT. 

Unul dintre obiectivele asumate de Comisia SIPA este identificarea persoanelor care în luna ianuarie 2005 au sustras din arhiva SIPA registrul de intrări-ieşiri, documente secrete şi strict secrete, care înseamnă nume de persoane semnalate, conţinutul foarte succint, de unde proveneau şi beneficiarii informaţiilor.

Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT au mai fost incluse subiecte referitoare la activitatea desfăşurată de către instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale în anul 2017 şi principalele obiective pentru anul 2018, activitatea Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică în anul 2017 şi principalele obiective pentru anul 2018, activitatea desfăşurată de Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) în anul 2017 şi planul de activitate pentru anul 2018, precum şi discuţii despre activitatea desfăşurată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în anul 2017.

Ultima şedinţă a CSAT a avut loc în 28 noiembrie 2017, când s-a decis ca România să trimită în acest an în teatrele de operaţii 1.775 de militari, cu 286 mai mulţi faţă de anul trecut, iar alţi 233 de militari se vor afla în ţară, cu posibilitatea de a fi dislocaţi la ordin. De asemenea, la misiunile Uniunii Europene, OSCE, NATO şi ONU vor fi trimişi 1.867 de jandarmi şi poliţişti, cu 340 mai mulţi decât în 2017.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?