Iohannis respinge modificarea Codurilor Penale prin OUG: Guvernul nu poate legifera prin ordonanţă pe o speţă care este în procedură uzuală în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că Guvernul nu poate modifica legislaţia penală prin ordonanţă de urgenţă, pentru că ar încălca astfel o decizie a CCR. „Deci, nu se poate“, concluzionează preşedintele. Şeful statului a făcut aceste precizări la Bruxelles, înainte de reuniunea Consiliului European.

Jurnalist: Cum vi s-a părut discursul doamnei Premier Dăncilă, din Parlament, în care a îndemnat la cooperare, consens şi bun simţ?

Klaus Iohannis: Acest discurs de consens şi pace mondială devine un discurs constant al doamnei Prim-ministru. Drăguţ.

Ne puteţi spune motivele pentru care a fost suspendată şedinţa CSAT?

Klaus Iohannis: Aş putea să vi le spun, dar nu cred că la Bruxelles este locul cel mai potrivit. Însă pot să vă spun că acea suspendare am făcut-o de comun acord. Deci, nu a fost o suspendare ostilă, ci am convenit să reluăm discuţiile la o dată ulterioară.

Şi privind intenţia Guvernului de emite o Ordonanţă de urgenţă pe articolele constituţionale din modificările la codurile penale?

Klaus Iohannis: Asta, pur şi simplu, nu se poate. S-a mai încercat, există practica Curţii Constituţionale, care a declarat astfel de încercări pur şi simplu neconstituţionale. Guvernul nu poate legifera prin ordonanţă pe o speţă care este în procedură uzuală în Parlament. Este foarte simplă explicaţia. Deci, nu se poate.

***

„Adevărul“ a scris ieri că Guvernul nu poate modifica o lege aflată în dezbatere parlamentară pentru că ar încăla astfel „competenţa Parlamentului de unică autoritate legiuitoare“, după cum arată o decizie a CCR din 2010. Aşadar, Codurile penale, aflate pe masa aleşilor, nu pot fi modificate prin ordonanţă de urgenţă, aşa cum a anunţat PSD. Tudorel Toader una spunea în 2010, ca magistrat CCR, exact pe dos spune azi, ca ministru.

Aflat la reuniunea Consiliului European, şeful statului s-a văzut într-o întâlnire tete-a-tete cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online