Iohannis: Anul 2019 ca termen pentru aderarea la zona euro a fost nerealist, este exclus. Nu avem acum o ţintă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că liderii naţionali au avansat "nerealist" termenul de aderare la zona euro anul 2019, precizând că acesta este imposibil de atins, dar a afirmat că aderarea rămâne un obiectiv pentru România, însă fără o ţintă fixă.

"Iniţial s-a vehiculat ca termen 2019. A fost un termen înaintat atunci prea optimist, aş spune chiar nerealist. 2019 este exclus pentru noi, dar România are în continuare acest obiectiv strategic de aderare", a spus preşedintele, într-o conferinţă de presă înainte de plecarea la reuniunea informlă a Consiliului European de la Bratislava. 

Iohannis a explicat că România va intra în zona euro în momentul în care va exista un consens din partea specialiştilor, care trebuie să vadă în ce măsură România îndeplineşte criteriile necesare şi este realmente pregătită, altfel rezultatele economice ar putea fi în detrimentul ţării

Preşedintele a arătat că în acest moment "nu avem o ţintă fixată".

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos