În PNL a început bătaia pe resturile de ciolan aruncate de PSD. Cine vor fi noii lideri de grup PNL din Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii PNL se luptă din răsputeri pentru a prelua şefia grupurilor parlamentare şi a câtorva comisii de specialitate, pentru care au negociat deja cu PSD, partid care va domina viitorul Parlament.

Liberalii au suferit o înfrângere cruntă în alegeri, dar asta nu le-a amputat dorinţa de a se înghesui la funcţii în Parlament, căci despre Guvern şi ministere nu mai poate fi vorba. PNL, ca toate partidele parlamentare, trebuie să-şi stabilească liderii de grup la Senat şi la Camera Deputaţilor. Fostul preşedinte al PNL, Alina Gorghiu, care a reuşit să câştige un loc de senator în Timiş, îşi doreşte în continuare o funcţie de conducere, mai exact pe cea de lider al grupului PNL din Senat. Însă concurenţa e mare: sunt trei liberlai pe loc. Alina Gorghiu se luptă cu actualul lider, Ion Popa, dar şi cu Răducu Filipescu, baronul de Călăraşi, ajuns în Senat după ce a scos cel mai bun scor din ţară din rândul vechilor lberali.

La Camera Deputaţilor, înghesuiala e şi mai mare. Pentru funcţia de lider de grup se bat Raluca Turcan, Cătălin Predoiu, Adriana Săftoiu, tustrei proveniţi din vechiul PDL, şi Cristian Buican, vechi liberal, susţinut de Marian Petrache, întors cu forţe proaspete în jocurile de culise ale PNL. Cele mai mari şanse le are Raluca Turcan, actualul preşedinte interimar al partidului, care se bazează pe sprijinul colegilor din fostul PDL, cu 10 mai mulţi în Camera Deputaţilor decât vechii liberali. De fapt, marea problemă a PNL continuă să fie unificarea: deşi, pe hârtie, filialele au fuzionat  şi sunt un singur corp, în realitate partidul continuă să funcţioneze ca două mici facţiuni lipite provizoriu. Relevantă este chiar împărţirea funcţiilor din Parlament, unde, la Senat, grupul va fi condus cu siguranţă de un fost liberal- fie că vorbim de Alina Gorghiu sau de Ion Popa, iar deputaţii vor avea în frunte un fost membru PDL, foarte probabil Raluca Turcan. Surse din PNL susţin că Raluca Turcan ar putea fi susţinută şi de Marian Petrache, secretarul general interimar al partidului.

Împărţeala începe cu Mihai Voicu
În conducerea Camerei Deputaţilor, liberalii vor fi reprezentaţi de Mihai Voicu, care, potrivit unor surse politice, şi-a negociat deja cu PSD funcţia de vicepreşedinte. Mihai Voicu a fost vicepreşedinte şi în legislatura trecută, iar la alegerile din urmă cu o săptămână a reuşit să obţină singurul mandat de deputat pe care PNL l-a scos în diaspora. La Senat, funcţia de vicepreşedinte va fi o afacere între Alina Gorghiu şi Ion Popa, care îşi vor împărţi funcţia de lider de grup şi cea de vicepreşedinte al Senatului.

Surse politice au declarat pentru „Adevărul“ că liberalii vor obţine, în urma înţelegerii cu restul partidelor, dar în special cu PSD, şefia a trei comisii de specialitate: Transporturi- Lucian Bode, fost ministru al Economiei în Guvernul MRU; Cultură- Gigel Ştirbu, fost ministru al Culturii în Guvernul Ponta; Administraţie, unde se luptă Cristian Buican şi Victor Paul Dobre. De asemenea, liberalii vor primi la Senat şi preşedinţia Comisiei românilor de pretutindeni.

Petrache şi Falcă încă mai speră la Tăriceanu
Surse din PNL au confirmat pentru „Adevărul“ că Marian Petrache şi Gheorghe Falcă au fost liderii PNL care i-au propus lui Călin Popescu Tăriceanu să preia şefia partidului, nu preşedintele Klaus Iohannis. „Petrache şi Falcă încă mai speră ca Tăriceanu să se răzgândească. Ca să glumesc puţin, de data asta nu cred că Tăriceanu va mai fi «Răzgândeanu». Nu va trăda PSD“, a povestit un lider al PNL pentru „Adevărul“. Rămaşi fără varianta Tăriceanu, liberalii vor merge la consultările de la Palatul Cotroceni fără a propune vreun nume de premier. De Dacian Cioloş nici nu mai poate fi vorba, actualul premier având toate uşile închise în PNL, întrucât liberalii îi reproşează că nu s-a implicat suficient în campanie.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort