Haos în Guvern. Un minister care nu mai există a primit bani de salarii înainte de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul de Finanţe, condus de Eugen Teodorovici, a publicat un Ordin în Monitorul Oficial în care sunt enumerate instituţiile publice care vor primi bani de salarii înainte de Paşte. Potrivit deciziei semnate de Teodorovici, vor primi bani în avans de Sărbători şi angajaţii Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Social, minister care nu mai există din ianuarie, de la instalarea Guvernului Dăncilă

„Prin derogare de la prevederile art. 2 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 86/2005 pentru reglementarea datei plăţii salariilor la instituţiile publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 2 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, ordonatorii principali de credite înscrişi în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin achită în luna aprilie 2018 salariile aferente lunii martie 2018 la datele stabilite în aceasta“, spune ordinul de ministru. 

La punctul 49 din lista aprobată de Ministerul Finanţelor apare Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Social.

Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Social a fost înfiinţat în ianuarie 2017 şi a fost condus de către Gabriel Petrea, preşedintele TSD, unul dintre apropiaţii lui Liviu Drganea la acea vreme. În ianuarie 2018, pe fondul disputei dintre Liviu Dragnea şi Mihai Tudose pentru putere, Gabriel Petrea s-a poziţionat de partea premierului Tudose şi a pierdut. Ulterior, Dragnea i-a desfiinţat ministerul. 

„Atribuţiile Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Social vor fi preluate de alte structuri guvernamentale", spunea Viorica Dăncilă la preluarea mandatului pe 26 ianuarie 2018.

Doar o parte dintre bugetari vor primi salariile înainte de Paşte, printre aceştia neregăsindu-se angajaţii din învăţământ sau cei ai Ministerului Afacerilor Interne. Parlamentarii au primit încă de miercuri indemnizaţii. Eugen Teodorovici a declarat că „mulţi nu şi-au manifestat interesul” pentru plata salariilor înaintea sărbătorilor, precizând că lista publicată deja nu mai poate fi modificată.

„Este foarte greu să tipărim fluturaşii de pensie“

Totodată, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că pensiile nu vor fi virate săptămâna această. Motivul? Guvernul nu are timp să tipărească fluturaşii. ”Salariile vor intra săptămâna aceasta, înainte de Paşte, pensiile nu şi am să explic de ce. Pensiile se dau între 14 şi 27 ale lunii. Dacă le dăm acum va fi o perioadă foarte mare până când pensionarii vor lua următoarea pensie. În plus, de abia am terminat cu pensiile pe luna trecută şi este foarte greu să tipărim fluturaşii de pensie”, a anunţat premierul Viorica Dăncilă.

Mai multe pentru tine:
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului