Gorghiu: PNL, incompatibil cu Băsescu. PNL crede în democraţie, principii, Băsescu crede în persoana sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu exclude orice alianţă post-electorală între PNL şi Mişcarea Populară, spunând că PNL este "incompatibil" cu Traian Băsescu şi că în vreme ce PNL "crede în democraţie, în principii, în idei", Traian Băsescu "crede în propria persoană şi atât".

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Sinaia, că, în opinia sa, partidul Mişcarea Populară va obţine sub conducerea lui Traian Băsescu rezultate mai slabe decât cele obţinute atunci când era condus de Elena Udrea.

"Am văzut interpretări mai mult decât tendenţioase legate de o apropiere a Partidului Naţional Liberal de PMP, de Băsescu şi aşa mai departe. Astăzi, vă spun un lucru foarte simplu: ca să respingi sau să accepţi o alianţă post-electorală cu un partid, indiferent cum se numeşte acel partid, este nevoie ca partidul respectiv să aibă în primul rând rezultate, adică să intre în Parlament. Eu cred că PMP-ul condus de Traian Băsescu va avea în mod cert rezultate mult mai slabe decât cel condus de Elena Udrea", a afirmat Alina Gorghiu.

Ea a adăugat că, separat de calculele matematice, PNL este "incompatibil"cu Traian Băsescu, arătându-se convinsă că, la nivel local, viitorii consilieri ai Mişcării Populare vor susţine candidaţii liberali la preşedinţia consiliilor judeţene.

"Dincolo însă de aceste calcule matematice, vă răspund ferm, ca să nu mai existe alte interpretări, că Partidul Naţional Liberal este incompatibil cu Traian Băsescu. Sunt zeci de argumente pentru care insist pe această idee, pornind de la simpla premisă că Partidul Naţional Liberal crede în democraţie, în principii, în idei, iar Traian Băsescu crede în propria persoană şi atât. Asta n-o să-i împiedice, sigur, pe eventualii câţiva consilieri judeţeni, municipali pe care PMP-ul îi va avea în alegeri să susţină candidaturile PNL-ului pentru Consiliul Judeţean fără să-i ceară voie lui Traian Băsescu", a precizat copreşedintele PNL.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort