Gabriel Oprea a convocat la Guvern miniştrii care vor participa la şedinţa CSAT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Oprea FOTO Arhiva Adevărul

Vicepremierul Gabriel Oprea i-a convocat, vineri dimineaţă, la Guvern pe miniştrii care participă la şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pentru o discuţie privind privatizarea CFR Marfă înainte de începerea reuniunii.

La discuţii participă miniştrii Apărării, Mircea Duşa, de Interne, Radu Stroe, de Externe, Titus Corlăţean, de Finanţe, Daniel Chiţoiu, şi de Justiţie, Robert Cazanciuc.

Într-un comunicat transmis vineri, Guvernul informează că a luat act de decizia preşedintelui Traian Băsescu de a convoca CSAT cu privire la Hotărârea de Guvern pentru aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare de acţiuni la CFR Marfă şi că aşteaptă în continuare un punct de vedere al Consiliului în acest sens, dar precizează că nu a cerut convocarea "de urgenţă" a CSAT, ci a solicitat preşedintelui să dispună includerea pe ordinea de zi a proximei şedinţe a Consiliului a proiectului de HG. 

Şedinţa CSAT este programată pentru, astăzi, la ora 11.00. Întrucât prim-ministrul Victor Ponta se află în concediu, la şedinţa va participa vicepremierul Gabriel Oprea care însă nu va avea drept de vot potrivit legii. 

Administraţia Prezidenţială informează că joi, 1 august a.c., la ora 17.05, la Secretariatul Consiliului Suprem de a Apărare a Ţării (CSAT) a fost depusă o solicitarea a Guvernului României pentru convocarea unei şedinţe a CSAT cu privire la Hotărârea de Guvern nr. 526 din 24 iulie 2013 pentru aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare de acţiuni între stat, prin Ministerul Transporturilor, în calitate de vânzător, şi Societatea Comercială Grup Feroviar Român S.A., în calitate de cumpărător, având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unui pachet de acţiuni, reprezentând 51% din capitalul social al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” -

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model