Frunda: Monica Macovei uită că s-a terminat războiul. Vadim Tudor nu are ce spune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda consideră declaraţiile europarlamentarilor Monica Macovei şi Corneliu Vadim Tudor, pe care aceştia le-au susţinut, miercuri, în Parlamentul European „absolut deplasate“.

„Important e ca în concluziile care se decantează să existe elemente obiective - şi de apărare şi de critică a Guvernului -, dar să fie elementele obiective, referitoare la respectarea convenţiilor europene, a principiilor democraţiei, a principiilor statului de drept. Unele mi s-au părut absolut deplasate, altele au fost prea partizane – Monica Macovei uită că s-a terminat războiul şi încă luptă în pădure, e partizan, Vadim Tudor nu are ce spune", a spus Frunda.

În schimb, în opinia senatorului UDMR, criticile liberalilor şi socialiştilor la adresa comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, au fost justificate.

„Concluziile trase şi criticile făcute de liberali şi socialişti la adresa doamnei Reding erau justificate. Atunci când discuţi despre o ţară, cu toate că ai în vedere că la guvern sau preşedintele ţării este membru al Partidului Popular European (PPE), trebuie să ai obiectivitatea celui care este chemat să facă analiza situaţiei din România. Eu cred că sunt corecte concluziile“, a mai afirmat Frunda, subliniind că în România există un stat de drept.

În altă ordine de idei, Frunda a mai spus că României, ca entitate politică, i-a făcut bine această dezbatere, întrucât lucrurile s-au calmat şi „balonul s-a dezumflat“. 

Miercuri, în Parlamentul European, a avut loc o evaluare a  Bruxelles-ului legată de scandalul politic care a culminat cu referendumul ratat pentru demiterea şefului statului.

Europarlamentarul Monica Macovei a declarat:  Procurorii din România care fac dosarele cu politicieni sunt cei lăudaţi în toate rapoartele MCV. Aceştia nu fac dosare politice, ci îi cercetează pe politicieni. Ceea ce se întâmplă acum în România este din cauza faptului că se vrea justiţia captivă în curtea unor partide politice. În acest moment, procurorii cercetează fraudele aduse referendumului. Sunt peste 500 de dosare. Există alegaţii legate de 1,5 milioane de voturi furate, iar, potrivit declaraţiilor procurorului şef al DNA, s-au găsit fraude la referendum pentru până la 15% din voturi. Trebuuie finalizate aceste dosare, trebuie mentinuţi aceşti procurori pentru că vor să-i dea afară. Fraudarea unui vot este forma de corupţie cea mai urâtă pentru că este împotriva poporului.

La rândul său, eurodeputatul Corneliu Vadim Tudor a declarat, miercuri,că România este o colonie americană şi a felicitat-o pe Viviane Reding pentru poziţia adoptată faţă de situaţia politică de la Bucureşti.

Citeşte şi: România, la judecata Parlamentului European. Reding: "Referendumul nu a pus capăt crizei politice". Ivan: "Doamnă Reding, v-aţi comportat ca un agent electoral al lui Băsescu"

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online