Fost vicepreşedinte al Autorităţii Electorale, Alexandru Radu: Numărul parlamentarilor ar putea creşte cu o sută

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Radu - La Masa Adevarului (foto: Eduard Enea)

Numărul parlamentarilor prevăzuţi de norma de reprezentare ar putea creşte cu peste o sută, conform prevederilor actualei legi pentru alegerea parlamentarilor şi în condiţiile în care o formaţiune politică va deţine peste 50% din voturi, a declarat duminică, Alexandru Radu, fost vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente(AEP).

În prezent, în Parlamentul României sunt 137 de senatori şi 314 deputaţi, plus cei 18 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară.

"Calcule estimative şi simulările efectuate de echipa mea de cadre didactice atestă faptul că este posibil ca numărul parlamentarilor în noua legislatură să ajungă la peste 550. Reamintesc că, deja în 2008, într-un colegiu uninominal din judeţul Arad au fost aleşi doi deputaţi, dar atunci partidul care înregistra cel mai mare număr de voturi atingea doar 36% dintre opţiunile electoratului", a mai spus Alexandru Radu pentru Agerpres.

Exemplificând cu un posibil caz concret, fostul vicepreşedinte al AEP s-a referit la circumscripţia electorală Vaslui, unde a efectuat o simulare a votului.

"Estimând că în această zonă electorală, pentru care sunt alocate, în prezent, şapte mandate de deputat, conform normei de reprezentare, scorurile vor fi: USL - 63%, PDL - 23% şi PPDD-7%, repartizarea proporţională a locurilor va atribui patru mandate USL, două mandate PDL şi un mandat PPDD. Totuşi, USL va câştiga, prin vot majoritar toate cele şapte colegii, astfel că va primi în plus trei mandate (4+3=7), conform prevederilor legii electorale, iar numărul total de deputaţi va ajunge, astfel, la zece, înregistrând o creştere cu 43%. Totodată, în cele trei colegii câştigate în plus de USL, vor fi câte doi deputaţi", a explicat prof. univ. dr. Alexandru Radu, fost vicepreşedinte al AEP.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase