Florin Roman: Şase deputaţi PSD au votat alături de PNL pentru anchetarea pestei porcine. Majoritatea PSD stă în doar 10-12 voturi. Dragnea şi Firea, la fel de nocivi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Roman, vicepreşedinte al PNL şi preşedinte al Comisiei de administraţie din Camera Deputaţilor, a explicat, la Adevărul Live, cum s-a opus PSD comisiilor parlamentare de anchetă pentru pesta porcină şi violenţele din Piaţa Victoriei, despre negocierile cu unii social-democraţi pentru susţinerea unei moţiuni de cenzură şi politicile pe administraţie ale liberalilor.

Adevarul: PSD a blocat ieri înfiinţarea a două comisii de anchetă: pesta porcină şi violenţele din Piaţa Victoriei

Florin Roman: Majoritatea PSD-ALE a reuşit cu mare greutate să respingă aceste comisii. Diferenţa de voturi a fost foarte mică, în condoţiile în care colegii de la minorităţi s-au abţinut. Sunt şase deputaţi PSD care au votat solicitarea noastră pentru ancheta cu pesta porcină, iar la ancheta pentru violenţele de la proteste a exista un vot pentru de la un deputat PSD de Botoşani şi o abţinere de la un deputat PSD de Bucureşti. E un semnal foarte puternic, există şanse foarte serioase ca cei de la PSD şi ALDE să nu mai controleze autoritar majoritatea parlamentară. În cadrul grupului UDMR părerile sunt extrem de împărţite. Majoritatea PSD se frăgezeşte. Ieri au avut patru parlamentari care i-au cerut demisia lui Dragnea. 

Deci există premisele ca o moţiune de cenzură să treacă. 

Ne bucură că unii parlamentari PSD se trezesc la realitate. Nu pot fi toţi talibani. Faptul că şi-au permis să treacă peste o decizie a partidului arată că presiunea electoratului este foarte mare. Vorbim de o diferenţă de 10-12 voturi în condiţiile în care au fost 10 abţineri de la minorităţi. 

Cine e răul cel mai mic: Firea sau Dragnea?

Sunt la fel de nocivi. Sondajele arată un PSD la 24%, care se prăbuşeşte. Pentru a câştiga un nou mandat, PSD e o piatră de moară. Nu pot trece peste ipocriza doamnei Firea, care nu a autorizat iniţial mitingul din 10 August. În urmă cu un an, când au trecut serviciul secret al MAI de la Grindeanu la Carmen Dan spuneam că se vor deschide porţile pentru poliţie politică. Pe noi ne interesează dacă serviciul secret al MAI se implică în jocuri politice. DIPI are 200 de salariaţi care îşi primesc leafa de la MAI şi care sunt detaşaţi la instituţii ale statului. Ne întoarcem pe vremea lui Adrian Năstase, pe vremea lui Virgil Ardelean care monitoriza ziariştii? Am cerut comisiei de anchetă pentru a vedea dacă un serviciu secret a fost implicta în acţiuni de poliţie politică. 

Aţi susţinut indemnizaţiile speciale pentru primari

Înainte de a fi parlamentar, am venit de la CJ ALba şi cunosc zona de administraţie. S-a făcut o amestecare voită între primari şi parlamrntari ca edilii să fie demonizaţi. Primarii au avut salarii mizerabile.Fiind salariile foarte mici, şi contribuţia la pensie a fost foarte mică. Sistemul este prost gândit. Secretara de şcoală, şeful de post au avut salarii peste primar. 

Candidează Vasile Blaga şi Ludovic Orban pentru parlamentare?

Încă nu ştim. Ludovic Orban este un tip foarte harnic. E greu să te duci la Bruxelles şi să conduci un partid. Vasile Blaga a dat enorm acestui partid. Vom stabili între noi. Să vedem mai întâi care sunt candidaţii. Siegfried Mureşan şi Dan Motreanu şi-au depus candidatura pentru europarlamentare şi mă încântă, la fel cum mă încântă şi candidatura lui Mircea Hava, primarul din Alba Iulia. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget