Florin Iordache, despre legile Justiţiei: Nu se impune solicitarea unui punct de vedere al Comisiei de la Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi autorul OUG 13, a declarat faptul că membrii comisiei speciale consideră că nu e necesară cererea unui punct de vedere al Comisiei de la Veneţia în ceea ce priveşte modificarea procedurii de numire a procurorilor-şefi de la parchete.

„Nu se impune solicitarea unui punct de vedere de la Veneţia pentru că preşedintele nu e exclus nici din procedura de numire, nici din procedura de revocare. Sigur, nu e nevoie (...) Dacă în dezbateri se va cere şi schimbăm structural acest proiect, vom cere. La cum arată acum, nu se impune cererea unui punct de vedere de la Comisia de la Veneţia“, a declarat Florin Iordache, şeful Comisiei speciale din Parlament care trebuie să pună în acord deciziile CCR cu legislaţia penală, într-o intervenţie la Digi24.

Florin Iordache a trimis, luni, o scrisoare BP-urile prin care solicită ca acest for să poată modifica şi completa toate actele din domeniul Justiţiei. Coaliţia PSD-ALDE a adoptat solicitarea lui Iordache prin votul dat luni seară. Cu 198 de voturi „pentru“ şi doar 119 „împotrivă“ Parlamentul a acordat puteri sportite comisiei speciale conduse de autorul OUG 13, Florin Iordache. 

„Cred că cea mai mare greşeală o facem să constituim această comisie care să rezolve toate problemele Justiţiei. O puneţi sub preşedinţia unui coleg care sub aventurile din prima parte a anului a reuşit să devină o emblemă a anti-reformei în Justiţie. Eu zic să renunţpm la comisia specială. Lăsaţi proiectele să meargă prin comisii şi plenuri. Vă spun de aici că modul cum s-a constituit comisia şic el care reprezintă comisia vor fi elemente de dezavantaje serioase“, a declarat senatorul Traian Băsescu, în timpul şedinţei plenului.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani