Firea, emoţionată de mesajul iubitei lui Dragnea: Îmi pare rău că este acolo unde este. Din păcate, a scris o pagină neagră a istoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriela Firea a afirmat că nu mai ţine legătura cu Liviu Dragnea şi nici nu ar avea cum să facă acest lucru, în contextul în care acesta este în închisoare. Prim-vicepreşedintele PSD a mai spus că i s-a părut emoţionat că iubita lui, Irina Tănase i-a transmis fostului lider al formaţiunii un mesaj emoţionant, însă din păcate, Liviu Dragnea „nu spun că a vrut, poate nu a vrut, dar a scris o pagină neagră a istoriei PSD”.

”Miercuri, 28 octombrie (întrebată dacă ştie ce zi a fost ieri - n.r.). M-am gândit că mă întrebaţi fiindcă astăzi e 29 octombrie şi acum 9 ani a fost canonizat Andrei Şaguna, Sfântul Transilvaniei. Chiar mă uitam la fotografiile din arhivă că atunci au participat şi oameni politici dar societatea nu era atât de radicalizată şi probabil dacă un astfel de eveniment s-ar fi întâmplat acum nu ar fi putut să fie în acelaşi loc, chiar nici măcar la o canonizare, reprezentanţi politici din stânga şi din dreapta. Nu mai ţin legătura, nici nu aş avea cum cu domnul Dragnea. Nu am mai ţinut legătura nici în ultima perioadă, în ultimii ani, aşa cum ştiţi foarte bine. Îmi pare rău că este acolo unde este. Nu poţi să te bucuri de lipsirea de libertate a niciunei persoane, fie că este adversar, duşman, om care ţi-a făcut rău. Niciodată nu o să mă bucur de răul cuiva, nici măcar al unui adversat de-al meu, politic sau de altă natură. Recunosc faptul că aseară târziu, aşa mi-am dat seama că era ziua dumnealui, am citit pe un site un mesaj destul de emoţionant al iubitei domniei sale, Irina şi ce să spun? Ca femeie mi s-a părut o gest foarte frumos şi am fost emoţionată, dar ca om politic spun foarte clar că nu mai avem niciun fel de legătură şi, din păcate, nu spun că a vrut, poate nu a vrut, dar a scris o pagină neagră a istoriei PSD”, a afirmat Gabriela Firea chestionată dacă mai ţine legătura cu Liviu Dragnea, dacă are un mesaj pentru el şi dacă acesta mai înseamnă ceva pentru PSD.

Întrebată dacă nici cu Irina Tănase nu mai ţine legătura, în contextul în care erau discuţii să fie naşa ei, Gabriela Firea a replicat: „Niciodată eu şi soţul meu nici nu am solicitat şi nici nu am fost la rândul nostru întrebaţi dacă am vrea să facem acest lucru. Alţi colegi de-ai noştri ştiu că au fost într-o astfel de discuţie”.

„Nu am ţinut legătura (cu Irina Tănase – n.r.) pentru că nu aveam de ce. Nu cred că e ea vinovată, spun şi eu aşa, pentru tot ce s-a întâmplat politic, până la urmă. Deciziile politice le lua domnul Dragnea, nu le lua Irina, nu? Indiferent că au fost discuţii că cineva sfătuia pe altcineva. Totuşi, până la urmă, ne asumăm. Poate şi eu am luat anumite decizii proaste sfătuită de cineva, dar mi le-am asumat. Acum nu puteam să dau vina pe altcineva”, a completat Firea.

Fostul ministrul de Interne Carmen Dan a anunţat miercuri că l-a găsit pe Liviu Dragnea, de ziua lui, „acelaşi om puternic şi semeţ”. Ea susţine că nu i-a fost niciodată ruşine de eticheta „omul lui Liviu Dragnea” care i-a fost pusă şi se întreabă dacă nu cumva actualii parlamentari ai PSD erau în aceeaşi măsură „oamenii lui Dragnea, în decembrie 2016”, inclusiv actuala conducere.

Liviu Dragnea a împlinit, miercuri, 58 de ani.

Fostul lider al PSD a fost condamnat definitiv în 27 mai 2019, de magistraţii ÎCCJ, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie