Evenimentele din parlament au făcut înconjurul lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CV Tudor şi-a văzut visul cu ochii, a ajuns vedetă în presa internaţională

comunismul, dar comentatorii afirmă că România este printre ultimele state est-europene care a făcut acest lucru.
"Spre deosebire de majoritatea vecinilor din Europa de Est, România condamnă abia acum nedreptăţile recentului trecut comunist", se afirmă într-un material al postului BBC News, realizat de Petru Clej. BBC arată că, potrivit datelor prezentate de preşedintele Traian Băsescu în faţa parlamentului, aproape două milioane de oameni au fost ucişi sau persecutaţi de regimul comunist din România. BBC pomeneşte doar în două fraze de faptul că Traian Băsescu a fost huiduit, în timp ce citea raportul, de către Corneliu Vadim Tudor, liderul unui partid "ultranaţionalist". Potrivit BBC, raportul Tismăneanu îl "identifică" pe Ion Iliescu drept un birocrat proeminent al PCR, care a contribuit la consolidarea regimului comunist.
Elita comunistă a rămas la putere
Cotidianul american "New York Times" scrie că România şi Bulgaria au fost printre statele est-europene cele mai "recalcitrante" în a condamna crimele comunismului. "Când ultimul dictator al României, Nicolae Ceauşescu, a fost înlăturat şi executat în 1989, el a fost înlocuit de o coaliţie a foştilor oficiali ai Partidului Comunist, reuniţi în Frontul Salvării Naţionale", se arată în "New York Times".
Cotidianul american mai afirmă că activitatea comisiei Tismăneanu nu a fost lipsită de provocări. "Comisia s-a confruntat cu tăcerea unor agenţii guvernamentale şi cu rezistenţă din partea altora", afirmă "New York Times". Această publicaţie menţionează opoziţia lui Ion Iliescu la raportul Tismăneanu, fostul şef al statului acuzându-l pe Băsescu de "McCarthism".
Vadim Tudor, "vedetă de o zi" peste Ocean
Agenţia Associated Press (AP) arată că este pentru prima oară când comunismul este condamnat oficial în România. "Unii comentatori au criticat raportul pentru faptul că vine prea târziu, iar alţii că nu a mers suficient de departe", se arată în materialul AP.
Ştirea difuzată de această agenţie relatează cum s-a plimbat liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, prin faţa parlamentului, cu un banner care-l înfăţişa pe Băsescu la închisoare. AP publică şi o fotografie înfăţişând acest incident. Ştirea şi fotografia care o însoţeşte, prezentându-l pe Vadim Tudor în prim-plan, au fost preluate şi de cotidianul american "Washington Post".

McCarthismul, panica roşie
Termenul "McCarthism" vine de la numele senatorului republican Joseph McCarthy, referindu-se la o perioadă de suspiciune intensă anticomunistă în SUA, care a durat până la mijlocul anilor '60. "A doua panică roşie", după cum mai este cunoscută perioada în cauză, s-a caracterizat prin acuzarea unor persoane din diferite sfere de activitate - funcţionari guvernamentali, nume din industria divertismentului, profesori - că ar fi simpatizat cu Partidul Comunist. Ei au căzut victime unor bănuieli nesusţinute de probe, precum şi unor investigaţii agresive. Mulţi dintre cei vizaţi şi-au pierdut locurile de muncă, şi-au ruinat carierele sau au executat ani de închisoare. Mai târziu, numeroase astfel de pedepse au fost anulate şi declarate neconstituţionale.

LE FIGARO
Securitatea folosea metode gen "Litvinenko"
Publicaţia franceză "Le Figaro" consemnează faptul că ţara noastră a decis, cu puţin timp înaintea integrării europene, "să întoarcă paginile negre din istoria sa". "Le Figaro" se referă, pe larg, la condamnarea oficială a vechiului regim de către preşedintele Traian Băsescu, amintind, printre altele, că venirea la putere a acestuia a permis deschiderea parţială a arhivelor fostei Securităţi. Jurnaliştii francezi insistă asupra a ceea ce a reprezentat poliţia politică în România, apreciind că mulţi dintre torţionarii Securităţii - "care sunt în viaţă şi nu au fost niciodată anchetaţi" - "îşi exersau talentele la Spitalul de psihiatrie nr. 9 din Bucureşti". Se afirmă că raportul Comisiei Tismăneanu descrie, în egală măsură, modul în care Securitatea îşi racola informatorii şi metodele de represiune, asemănătoare cazului "Litvinenko".

EuroNews
România, prima ţară care-şi condamnă oficial trecutul

Preşedintele Traian Băsescu a făcut public în faţa parlamentului raportul unei comisii de anchetă şi analiză asupra trecutului comunist al României. Un raport care denunţă anii negri ai comunismului, din 1945 până la dictatura lui Nicolae Ceauşescu, dar un raport care suscită controverse. Opozanţii preşedintelui denunţă o intenţie ipocrită de vânătoare de vrăjitoare, o veritabilă "operaţiune de curăţare" înainte de intrarea în Uniunea Europeană la 1 ianuarie. Ei denunţă numeroase neadevăruri istorice. Istoria României comuniste s-a încheiat la 25 decembrie 1989 cu judecarea şi execuţia în aceeaşi zi a lui Ceauşescu şi a soţiei sale.

Walesa: Numai un război nuclear ar învinge comunismul
Preşedintele Traian Băsescu a oferit, luni seara, o recepţie, destul de discretă, în onoarea foştilor şefi de stat care au participat la şedinta parlamentului în care regimul comunist din România a fost condamnat oficial. Printre cei care au participat s-au aflat fostul preşedinte al Poloniei, Lech Walesa, fostul şef al statului bulgar, Jelio Jelev, precum şi Regele Mihai. Între puţinii politicieni români care au venit la manifestarea de la Palatul Cotroceni au fost ministrul de externe, Mihai Răzvan Ungureanu, şi preşedintele PD, Emil Boc. De altfel, acesta din urmă a rămas la Cotroceni cel puţin încă o oră după ce recepţia se terminase, având, probabil, o discuţie tete-a-tete cu fostul său şef pe linie de partid, Traian Băsescu. Premierul Tăriceanu a lipsit, el susţinând că prezenţa sa nu era "absolut necesară". În discursul pe care l-a ţinut la începutul recepţiei, Traian Băsescu a mărturisit că, după ce a condamnat oficial comunismul, va putea dormi, în sfârşit, liniştit. "Vreau să ştiţi că la noapte o să dorm foarte liniştit, în sfârşit", a asigurat el asistenţa. Regele Mihai a rostit şi el câteva cuvinte, în care a arătat că cele petrecute luni îl fac să creadă că a supravieţuit comunismului. "Comunismul s-a născut în România în anul în care m-am născut şi eu - 1921. Faptul că dumneavoastră îl condamnaţi astăzi mă face să cred că i-am supravieţuit", a spus fostul suveran. Laureatul premiului Nobel, Lech Walesa, unul din cei care au avut o contribuţie decisivă la răsturnarea comunismului în Polonia, s-a dovedit a fi ceva mai sceptic. "Numai un război nuclear ar putea învinge comunismul. Într-o zi nu se poate face condamnarea comunismului", a declarat Walesa.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă