Ecaterina Andronescu, noul ministru al Educaţiei. Dragnea i-a certat pe jurnalişti pentru că au „deranjat-o“ pe Dăncilă cu întrebări. Firea: Unii colegi sunt laşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liviu Dragnea a convins-o pe Ecaterina Andronescu să preia, pentru a patra oară, Ministerul Educaţiei, după lungi negocieri. La Afacerile Europene, numele noului ministru a fost anunţat de Adevărul încă de ieri: George Ciamba, secretar de stat în MAE. Dragnea i-a certat pe jurnalişti pentru că i-au pus întrebări Vioricăi Dăncilă, iar Gabriela Firea i-a acuzat pe unii colegi de laşitate. Luni va fi un nou CEX al PSD.

UPDATE Viorica Dăncilă, depre noul ministru pentru Afaceri Europene:  Am desemnat o persoană cu experineţă, care poate conduce cu succes la o preşedinţie de succes pentru România. Vă asigur că România este pregătită, că suntem în grafic. Aceste declaraţii nu pot face decât rău României. Cer tuturor forţelor politice, inclusiv domnului Iohannis, să se abţină de la astfel de declaraţii, pentru că România are nevoie de consens, de unitate. De câte ori mă va ataca domnul Iohannis, eu îi voi răspunde cu ce face acest Guvern. 

Dragnea: Declaraţiile preşedintelui Iohannis sunt iresponsabile. Nu a avut niciun fel de argument, ci această obsesie, ca acest Guvern să pice. 

Jurnalist: De ce nu sunt finalizate nici măcar licitaţiile pentru cazare şi transport pentru oficialii UE?

Dăncilă: Sunt în curs de finalizare. A trebuit să îndeplinim procedurile legale. 

Dragnea, ironic: Ne-aţi prins. Am înţeles că nici meniul nu e gata pentru anul viitor. 

De ce a demisionat Negrescu?

Dăncilă: Am avut o discuţie în Guvern. A fost dorinţa dânsului, nu pot să comentez. Domnuliui Negrescu nu i s-a tăiat nicio atribuţie. 

Dragnea: E o minciună că i s-au tăiat din atribuţii. 

Când aţi reevaluat-o pe doamna Andronescu?
Dragnea: Eu nu fac reevaluări. Doamna prim-ministru a venit cu cele două propuneri, au fost votate în BPN. 

UPDATE Ecaterina Andronescu va fi noul ministru al Educaţiei, după ce a acceptat oferta lui Liviu Dragnea. La Ministerul Afacerilor Europene a fost desemnat George Ciamba, secretar de stat în MAE, aşa cum a scris Adevărul ieri. Ecaterina Andronescu a fost votată în unanimitate, iar George Cimaba cu două abţineri: Gabriela Firea şi Victor Negrescu. 

UPDATE: Liviu Dragnea a venit la şedinţa Biroului Permanent însoţit de premierul Viorica Dăncilă. Întrebată de jurnalişti de ce nu a intrat în birou însoţită de miniştrii din echipa sa, Viorica Dăncilă a refuzat să răspundă. În replică, liderul PSD a avut un scurt dialog acid cu jurnaliştii, după care a intrat în sală.

Liviu Dragnea: Pentru că faceţi aşa, nu vom sta la declaraţii nici după!

Jurnalist: Trebuie să staţi la declaraţii, veţi stabili nişte miniştri. Nu puteţi să nu staţi.

Liviu Dragnea: Ba da, ba da. Dacă săriţi aşa pe om cu întrebări şi nu aveţi răbdare. Nu puteţi după?

Jurnalist: Doamna premier nu stă niciodată la declaraţii. Asta ne e meseria. 

Liviu Dragnea: O să stea.

Înainte de şedinţa PSD, primarul general Gabriela Firea a lansat un nlou atac la adresa lui Liviu Dragnea. „Este o enormitate să propui desfiinţarea Primăriei Capitalei. Discuţia a avut loc cu primarii de sectoare. Îmi pare rău că Liviu Dragnea nu m-a invitat şi pe mine. Vorbim de soarta bucureştenilor. Trebuia să fiu invitată la acea întâlnire, nu să fiu discutată în lipsă“.

Întrebată dacă se teme că va fi exclusă, Firea a spus:  „Am citit statutul din scoarţă în scoarţă şi nu am găsit niciun articol în care să spună că un membru PSD poate fi exclus din partid dacă îi apără pe cetăţeni. Dacă mie îmi găsiţi o singură frază referitoare la PSD, îmi dau singură demisia. Am făcut afirmaţii despre stilul de conducere al domnului Dragnea. Nu am adus jigniri membrilor PSD. Voi fi primul membru PSD dat afară pentru că a vrut binele cetăţenilor“.

Gabriela Firea i-a criticat şi pe colegii de partid care au semnat scrisoarea împotriva lui Liviu Dragnea, apoi au dat înapoi. „Pentru unii colegi care au semnat acea scrisoare oferta politică a fost mult mai tentantă. Un coleg mi-a spus că nu a semnat pentru demiterea domnului Dragnea, ci pentru convocarea CEX-ului. Mi s-a părut o laşitate atât de mare.Titlul scrisorii era clar: demiterea domnului Dragnea. Înseamnă că avem o altă problemă: citim şi nu înţelegem. Nu voi spune cine e acea persoană“, a concluzionat Firea. 

Ciamba, la Afaceri Europene

PSD a găsit rapid un înlocuitor pentru Victor Negrescu, ministrul care a gestionat, în numele României, preluarea preşedinţiei Consiliului UE la 1 ianuarie 2019. Negrescu a demisionat vineri din Guvern, duminică a dat semne că se răzgândeşte, însă Liviu Dragnea a ţinut  cu orice preţ să aibă un nou ministru al afacerilor europene, susţin surse politice pentru „Adevărul“. L-a ales pe George Ciamba, dintr-o listă pe care se mai aflau iniţial vicepremierul Ana Birchall, dar şi fostul lider PSD Mircea Geoană. George Ciamba este diplomat de carieră, lucrează în MAE încă din 1990 şi, după alegerile parlamentare din 2016, a fost la un pas să ajungă ministru de Externe, însă, la negocierea dintre PSD şi ALDE, portofoliul a fost adjudecat de Călin Popescu Tăriceanu, care l-a numit pe Teodor Meleşcanu în fruntea diplomaţiei. George Ciamba este secretar de stat pentru afaceri europene în MAE şi va deveni ministru delegat, urmând să coordoneze ultimele pregătiri în vederea preluării preşedinţiei rotative a UE, un rol pe care România îl va mai primi abia după 2030.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”