Drulă (USR): Un microbuz cu imaginea lui Iohannis făcea campanie, deşi BEC a interzis maşinile cu mesaje de campanie sau cu fotografiile candidaţilor
0Deputatul USR Cătălin Drulă afirmă că, deşi Biroul Electoral Central a decis că autovehiculele colantate cu mesaje de campanie şi/sau figura candidaţilor nu sunt permise, un microbuz cu imaginea candidatului PNL Klaus Iohannis şi inscripţionat cu sloganul de campanie al acestuia a putut fi văzut la Mogoşoaia, făcând campanie.
„Într-o Românie normală ar trebui să respectăm legea? Săptămâna trecută, Biroul Central Electoral a decis că autovehiculele colantate cu mesaje de campanie şi/sau figura candidaţilor nu sunt permise. Nu am fost de acord cu această decizie (de altfel, luată cu un vot de 9 la 8 în BEC), dar aşa cum e normal, ne-am conformat şi am cerut tuturor colegilor noştri să decolanteze autovehiculele Alianţei. Astăzi în Mogoşoaia făcea campanie pentru Klaus Iohannis microbuzul din imagine colantat exact cum a decis BEC-ul că nu e voie”scrie Drulă pe Facebook, postând şi o fotografie cu microbuzul PNL.
Concluzia sa este că, din păcate, ca de atâtea ori până acum, cei din USR sunt singuri în respectarea legii.
”La fel ca la semnături şi la multe alte etape în procesul electoral, pentru cei cinstiţi legea e piedică, pentru cei şmecheri e jalon”, conchide deputatul USR.