Dottore Ponta, acuzat de plagiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prestigioasa revistă „Nature“ prezintă dovezi că premierul Ponta a copiat fără să citeze mai bine de jumătate din teza de doctorat.

Site-ul prestigioasei reviste „Nature" publică în ediţia sa electronică de luni un articol în care susţine că premierul Victor Ponta a copiat masiv din alte lucrări, fără citare corespunzătoare, în momentul în care şi-a elaborat lucrarea sa de doctorat, în anul 2003. Revistan aminteşte că în primele zile de mandar, Victor Ponta a trebuit să renunţe la serviciile celui pe care îl desemnase ministru al educaţiei, Ioan mang, tocmai pentru că şi acestuia i s-au găsit dovezi de palgiat în câteva dintre lucrările sale.

„«Nature» a văzut documentele, trimise de o sursă anonimă, care indică faptul că mai bine de jumătate din cele 432 de pagini ale tezei de doctorat a lui Ponta, având ca subiect funcţionarea Curţii Penale Internaţionale, conţine texte copiate - arată publicaţia. Mai mult, teza a fost republicată cu modificări minore sub formă de carte, în limba română, în 2004, şi de asemenea a fost, în 2010, baza unei alte cărţi despre răspunderea în dreptul umanitar internaţional".

Publicaţia ştiinţifică notează că fragmente substanţiale din toate cele trei publicaţii par să fie identice sau aproape identice cu lucrări semnate de profesorii Dumitru Diaconu şi Vasile Creţu. De asemenea, lucrările semnate de Victor Ponta ar conţine traduceri din limba engleză ale unor lucrări semnate d eprofesorul de drept Ion Diaconu.

Click pentru a vedea exemple de paragrafe furate de Victor Ponta



Uluitor, copleşitor

„Dovada plagiatului este copleşitoare", declară, pentru „Nature", Marius Andruh, chimist la universiotatea Bucureşti şi preşedinte al Consiliului român de recunoaştere a diplomelor universitare. „dacă acuzaţiile sunt adevărate, e urgentă o discuţie în România şi în străinătate pentru a preveni în viitor ca aşa ceva să se mai întâmple" - a adăugat Andruh.

Un alt expert solicitat de „nature" să-şi exprime poziţia este Dragoş Paul Aligică, politolog la george Mason University din Arlington, Virginia (SUA). „Înţeleg că în ştiinţa dreoptului poate fi necesar să copiezi mai extins din articole şi definiţii, dar presupusul plagiat al lui Ponta merge mult dincolod e asta. E uluitor", a declarat Aligică.

Revista „Nature" notează că Victor Ponta, devenit premier acum o lună ca urmare a debarcării lui Emil Boc, şi-a obţinut doctoratul la Universitatea Bucureşti în timp ce era secretar de stat în Guvernul Adrian Năstase, care a fost, de altfel, şi îndrumătorul său de doctorat.

„Sunt dovezi evidente în aceste pasaje că chestiunea trebuie investigată", a declarat pentru „Nature" şi politologul Vlad Perju, director la Centrul Clough pentru Studierea Democaţiei Constituţionale la Boston College din Chestnut Hill, Massachutes (SUA). Autorul articolului din „Nature", Quirin Schiermeier, scrie că aceste acuzaţii se adaugă celor regferitoare la declinul continuu al standardelor academice din România.

„Fabrici de diplome"

„Guvernul precedent a introdus măsuri care să facă sistemul ştiinţific şi de educaţie al ţării mai performant şi mai transparent, dar a întâmpinat o rezistenţă feroce dinspre o parte a mediului academic, măsuri care au fost substanţial relaxate de către actualul guvern. Membri ai elitei post-comuniste din România, inclusiv mulţi politcieni,  au fost avizi să obţină titluri academice, iar numeroase universităţi de stat şi private s-au transformat în «fabrici de diplome», prea puţin interesate de calitatea sau de noutatea pe care o produc şi care a favorizat plagiatulo academic", se arată în articol.
Revista „Nature" susţine că Victor Ponta nu i-a răspuns solicitărilor de a comenta acuzaţiile de plagiat. 

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție