Directorul INSCOP: „Băsescu este primul preşedinte care a avut un discurs puternic pe subiectul R. Moldova“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul INSCOP, Remus Ştefureac FOTO Eduard Enea

Directorul INSCOP, Remus Ştefureac, a analizat la Adevărul Live evoluţia lui Traian Băsescu şi a arătat că, deşi acesta a avut de pierdut anul trecut, în preajma referendumului privind suspendarea sa din funcţie, activitatea din ultima perioadă i-ar putea aduce simpatizanţi.

„Traian Băsescu e primul preşedinte care a avut un discurs puternic pe subiectul Republicii Moldova. Ceilalţi au avut un discurs timid“, a arătat Ştefureac.

Totodată, el a dezvăluit că, la începutul anului, şeful statului „a câştigat câteva procente, când a fost mai liniştit“ şi a căpătat inclusiv încrederea anumitor susţinători „din zona USL“.

„Măsurătoarea a fost efectuată înaintea derapajelor puternice din ultimele săptămâni. Întrebarea care se pune este în ce măsură acel bazin micuţ de alegători USL va pleca de acolo“, a mai spus directorul INSCOP.

Pe de altă parte, el susţine că deşi există un interes pentru astfel de teme, este posibil să nu fie „un interes atât de mare pe cât l-ar spera promotorii unor astfel de teme“.

Declaraţiile directorului INSCOP intervin în contextul în care, potrivit celui mai recent sondaj „Barometrul de opinie publică – Adevărul despre România“ realizat de INSCOP Research la comanda ziarului „Adevărul“, Traian Băsescu este, după Mihai Răzvan Ungureanu, cel mai de încredere lider al opoziţiei.

Conform sondajului realizat în perioada 12-21 iulie, pe un eşantion de 1.055 de persoane, Băsescu se numără printre puţinele personalităţi politice care îşi conservă încrederea. Specialistul a subliniat, însă, că sondajul a fost realizat înaintea „derapajelor puternice din ultimele săptămâni“.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete