Deputaţii s-au certat din cauza exploatărilor miniere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii PNL şi PSD au blocat azi votul la legea minelor, din cauza unor amendamente care vizau redevenţele miniere şi modalităţile de expropriere. USL a cerut retrimiterea la Comisia pentru industrii a propunerii de modificare a legii minelor, pe motiv că, în contextul controverselor legate de proiectul Roşia Montană, este necesară o analiză serioasă a tuturor iniţiativelor legislative care vizează amendarea actului normativ.

Viceliderii grupurilor parlamentare PSD şi PNL din Cameră, Aura Vasile şi Eugen Nicolăescu, au propus ca unificarea acestor iniţiative într-un singur proiect care să nu conţină "aberaţii".

Disputele au pornit de la dezbaterea unui proiect PNL care prevede ca autorităţilor publice locale pe teritoriul cărora se desfăşoară exploatarea minieră să li se transfere o cotă de 5% din încasările la bugetul de stat cu titlul de redevenţă minieră.

"Ţinând cont de dezbaterile care au loc la această oră la toate posturile de televiziune, în toate mediile, referitor la proiectul Roşia Montană, acest proiect s-ar dori să fie scos de la vot final şi această dezbatere să fie purtată pur tehnic de către cei care reprezintă Executivul. Dorim să vedem poziţia clară a Guvernului în ceea ce priveşte expoatarea aurului şi a argintului. Nu putem să facem referire numai la Roşia Montană", a spus independentul Gheorghe Zoicaş.

"România, transformată într-un deşert"

Viceliderul grupului PSD, Aura Vasile, a arătat că grupul său parlamentar solicită scoaterea proiectului de lege privind redevenţa minieră de pe ordinea de zi a plenului.

"Pentru noua situaţie creată în România de partidul de guvernământ prin solicitarea preşedintelui României de a transforma România într-un deşert, şi grupul meu solicită ca acest proiect să fie retrimis la Comisia de industrii, în condiţiile în care, în acest moment, mai sunt vreo patru-cinci proiecte de legi legate de modificarea Legii minelor, iar toate la un loc să facă parte dintr-un singur proiect de lege, în condiţiile în care şi pe alte proiecte de lege sunt foarte multe aberaţii", a spus Aura Vasile.

Viceliderul grupului PNL, Eugen Nicolăescu, a arătat, la rândul său, că Legea minelor are nevoie de anumite modificări, dar că acestea nu trebuie făcute pe picior şi nu trebuie făcute într-un mod în care să fie avantajate "anumite entităţi".

"Sunt foarte multe organizaţii neguvernamentale care sesizează intenţia de a legifera infracţiunea. (...) Este ciudat cum se poate accepta ca o entitate privată să ia atribuţiile statului de expropiere, este ciudat că Parlamentul poate să fie de acord cu asemenea aberaţie", a declarat şi Nicolăescu, susţinut de colegul său de partid, Relu Fenechiu.

Un al proiect de lege de modificare a Legii minelor care se află la Camera Deputaţilor în calitate de for decizional a fost iniţiat în 2009 de doi parlamentari ce reprezentau coaliţia de guvernare de la acel moment, PDL-PSD. Cei doi iniţiatori, Ioan Ruşeţ (PDL) şi Toni Greblă (PSD), propuneau modificări substanţiale ale modului în care titularii de licenţe de exploatare pentru orice zăcământ "util" puteau acţiona pentru a primi în concesiune terenul pe care intenţionau să facă exploatări. Prin aceste modificări, orice exploatare minieră, indiferent de resursa extrasă, devine de utilitate publică, titularii licenţelor de exploatare urmând să primească dreptul de a expropria terenurile şi imobilele care ocupă zona în care se realizează proiectul.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort