Democraţii se tem de "NU"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Partidului Democrat va încerca, în ultima săptămână de dinaintea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, să lămurească populaţia că trebuie să

Conducerea Partidului Democrat va încerca, în ultima săptămână de dinaintea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, să lămurească populaţia că trebuie să voteze "Nu" dacă îl susţine pe actualul şef al statului. "Riscăm să pierdem datorită confuziei, în special din zona rurală, circa 10% din voturi", a declarat un lider al PD. În consecinţă, democraţii vor avea campanii din casă în casă, în special la sate. Pe de altă parte, ieri, preşedintele PD, Emil Boc, a cerut posturilor publice de radio şi televiziune şi a rugat mass-media privată să informeze corect "ce înseamnă da, ce înseamnă nu" la acest referendum. Boc a amintit că există chiar o obligaţie constituţională a posturilor publice de a asigura o informare corectă. Liderii PD vor mai organiza, în aceste ultime zile, câteva mitinguri în unele municipii, precum Slatina sau Târgu Jiu. La ele ar putea participa personalităţi ale partidului, precum secretarul general Vasile Blaga, dar Traian Băsescu va rămâne în Capitală.

Preşedintele aparedoar la televizor

Preşedintele suspendat va fi prezent în fiecare zi, până la data de 17 mai, la câte o dezbatere televizată organizată de posturile centrale. În paralel, Băsescu îşi pregăteşte strategia pentru perioada în care va reveni la Cotroceni.

"Va folosi picătura chinezească", a spus un apropiat al şefului statului. Băsescu va începe, probabil, cu convocarea liderilor partidelor parlamentare, pentru a discuta despre paşii făcuţi pentru introducerea votului uninominal. Cum, datorită opoziţiei PRM, parlamentul a abandonat acest subiect, Băsescu va relua intenţia de a organiza un referendum, susţin liderii PD.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare