De ce şi-a închis purtătorul de cuvânt al lui Iohannis contul de Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui ales, Klaus Iohannis, a explicat pentru „Adevărul“ că şi-a şters contul personal de Facebook, pentru că acesta a început să se blocheze periodic. „Nu este niciun fel de conspiraţie, mi-am făcut un al cont personal dedicat literaturii”, a spus Tatiana Niculescu Bran.

UPDATE Scriitoarea a mai declarat că după data de 21 decembrie, când va intra oficial în funcţia sa de la Cotroceni, pe Facebook va fi creată o pagină a purtătorului de cuvânt, unde „o să pun ştiri care să intereseze lumea, o să pun şi preluări de pe pagina preşedintelui Iohannis, dar şi alte opinii”.

Tatiana Niculescu Bran a spus că începând de marţi, de la prânz, şi-a anunţat prietenii de pe contul său de Facebook, în mai multe rânduri, că nu mai poate să îşi acceseze contul şi cu greu reuşeşte să mai posteze sau să răspundă la comentarii, tocmai din cauza unui număr prea mare de cereri de prietenie. 

„Le-am spus că, până când vom avea un cont oficial, ei mă pot găsi şi pe noul cont <<Cărţile Tatianei>>, care este însă cu acces limitat pentru prietenii apropiaţi şi cei interesaţi de literatură. Nu vor găsi aici nimic despre politică sau despre funcţia de Purtător de cuvânt. Acesta este un cont despre cărţile scrise de mine, dar şi despre ce cărţi îmi plac mie, despre autorii mei preferaţi, despre lansări de carte care sunt interesante”, a completat Tatiana Niculescu Bran pentru „Adevărul“. 

Purtătoarea de cuvânt a explicat totodată că nu este nicio conspiraţie la mijloc. „Voiam să separ oricum cele două lucruri: politica de preocupările mele literare. Vreau totuşi să-mi păstrez identitatea. Nu mai sunt la vârsta să mă afirm printr-o funcţie”. 

Lumea să fie liniştită. Facebook-ul va rămâne şi în activitatea preşedinţiei, şi a purtătorului de cuvânt 

Cum era de aşteptat, mişcarea sa a iscat speculaţii. Narcisa Iorga se întreabă într-o postare pe Facebook dacă în spatele gestului proaspătului purtător de cuvânt se ascunde ceva. 

„Nu înţeleg de ce. O funcţie publică, oricât de importantă ar fi şi indiferent de durata ei, nu-ţi poate anula nici trecutul, nici opinia. Cu atât mi-e mai greu să înţeleg de ce a făcut acest gest cu cât Tatiana Niculescu Bran avea cercul ei de prieteni, creat datorită activităţii sale de scriitor apreciat de către public, în primul rând. Pe acest cont puteau fi găsite postările ei despre Iohannis în campanie, postări despre care ea însăşi spunea că ar fi fost decisive pentru alegerea sa în funcţia de consilier de comunicare şi purtător de cuvânt. Sper că nu avea nimic de ascuns. Totuşi, de ce şi-a şters contul?“, a scris Narcisa Iorga peFacebook.

Într-un interviu publicat astăzi pe adevarul.ro, Tatiana Niculescu Bran povesteşte că avea contul de Facebook de mai puţin de un an. 

Citeşte şi:

INTERVIU Tatiana Niculescu Bran, purtătorul de cuvânt al preşedintelui ales: „Şi eu, şi Klaus Iohannis suntem timizi“

Klaus Iohannis şi-a ales purtătorul de cuvânt: scriitoarea Tatiana Niculescu Bran, fost jurnalist BBC

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete