Daniel Morar: Corupţia se lipeşte de cei care deţin pârghiile puterii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Adevarul/ Daniel Morar

Într-un interviu acordat Mediafax, Daniel Morar, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, afirmă despre corupţie că este un fenomen care se lipeşte de cei aflaţi la guvernare şi care pot să decidă în legătură cu folosirea bugetului de stat.

Potrivit lui Morar, investigarea faptelor de corupţie nu se realizează pe criterii politice şi că singurul criteriu este cel al existenţei sau nu a unei fapte penale. „În 2005, 2006, 2007, 2008, în general, dosarele s-au referit la fosta guvernare 2000-2004. Iată că, după guvernarea altor partide politice, au venit şi dosarele celor care au guvernat în perioada 2004-2010. (...) Dacă ne uităm la recentele condamnări, şi mă refer la condamnările din anul 2012, în prima parte, vedem că cei care au intrat în închisoare, în acest început de an, sunt de la toate cele trei mari partide din România“, mai spune Morar.

Referitor la imaginea României, văzută ca o ţară coruptă la nivelul structurilor europene, Daniel Morar este de părere că ar trebui să existe politici de prevenţie clare pe care să le ducă Ministerul de Justiţie ori Ministerul de Interne.

„Există măsuri administrative în cadrul fiecărei autorităţi publice, că e centrală, că e locală, în cazul fiecărui minister şi abia în ultimă instanţă se combate corupţia prin mijloace de drept penal“, explică Morar.

Acesta mai spune că trendul din ultimii ani în ceea ce priveşte combaterea corupţie prin mijloace de drept penal nu e lucrul cel mai eficient.

„Bun, se ajunge la rezultate care, haideţi să spunem, şochează sau trezesc o temere în rândurile celor care sunt dispuşi să comită asemenea fapte, dar nu e suficient pentru că se pare că acest fenomen este mai răspândit decât pot procurorii şi poliţiştii să combată, să surprindă, să identifice“, mai spune Morar.

„Era necesară o cazuistică mai bine conturată pe fraudă în Achiziţii Publice“

Referitor la realizările sale în fruntea DNA, Daniel Morar a subliniat că, după cei şapte ani petrecuţi la cârma DNA, se impunea o cazuistică mai bine conturată în ceea ce priveşte frauda în Achiziţiile Publice.

„Puţinele dosare pe care le-am trimis în instanţă, că până la urmă nu sunt multe - şi nu mă refer doar la DNA, pentru că sunt şi de competenţa parchetelor obişnuite, în funcţie de criteriul valoric - nu s-au finalizat cu condamnări ori s-au finalizat cu foarte puţine condamnări şi e nereprezentativ procentul de condamnări la ansamblul fenomenului. E un fenomen prin care statul român, ca orice stat de altfel, pierde extrem, extrem de mulţi bani“, afirmă Morar.

Frauda din sectorul Achiziţiilor Publice o explică şi prin faptul că nici în Codul Penal, nici în legislaţia specială nu există un corespondent într-o normă penală de incriminare care să spună: „fapta persoanei de a achiziţiona printr-o procedură netransparentă la preţuri vădit supraevaluate constituie infracţiune“.

Mandatul procurorului-şef Daniel Morar în fruntea DNA se încheie pe 12 august.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online