Daniel Constantin, despre înscrierea lui Victor Ponta în Pro România: În scurt timp va face un anunţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Constantin

Deputatul Daniel Constantin a declarat duminică, pentru Agerpres, că Victor Ponta va face un anunţ în maxim o lună de zile şi va spune dacă se alătură formaţiunii Pro România.

"Am vorbit multe, o să vă spună dânsul. Victor Ponta e un politician foarte bun şi o personalitate puternică. Un astfel de anunţ cu siguranţă trebuie să îl facă dânsul. (...) O astfel de decizie majoră trebuie să vină din partea domniei sale. Haideţi să mai aşteptăm câteva zile, o lună de zile şi dânsul cu siguranţă îşi va anunţa viitorul. A spus că nu mai este în PSD cu regret. Cred că în scurt timp va face un anunţ'', a declarat pentru AGERPRES Daniel Constantin, întrebat dacă fostul premier se va înscrie în noua formaţiune politică.

Daniel Constantin a lansat la finalul lunii mai partidul PRO România, sub sloganul #altfel, la un eveniment desfăşurat pe terasa unui hotel, în prezenţa a mai multor zeci de persoane.

Duminică, Daniel Constantin a fost prezent în comuna Jina (judeţul Sibiu), la un festival cu o tradiţie de 47 de ani, la care au participat ciobani din patru judeţe — Sibiu, Alba, Vâlcea şi Argeş.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri