Curtea Constituțională va discuta pe 27 iunie contestația lui Băsescu privind legea educației

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională va discuta, pe 27 iunie, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu cu privire la un text din legea educaţiei naţionale ce ar îngrădi dreptul de proprietate, respectiv ar institui un nou regim de utilizare a patrimoniului universităţilor particulare.

Legea aflată la promulgare şi contestată de şeful statului la CC este iniţiată de deputatul Cătălin Croitoru şi senatorul Petru Filip, foşti parlamentari democrat-liberali care au trecut la PSD.

„Astfel, prevederea conţinută de legea transmisă spre promulgare, potrivit căreia patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare este proprietatea privată a fondatorilor şi nu a persoanei juridice, constituie o îngrădire a dreptului de proprietate asupra propriului patrimoniu al acestor instituţii de învăţământ superior, ca persoane juridice.

În acelaşi timp, prevederile potrivit cărora dispoziţia asupra patrimoniului instituţiei de învăţământ superior este condiţionată de acordul fondatorilor, limitează dreptul de dispoziţie, ca parte componentă a dreptului de proprietate al persoanei juridice", susţine preşedintele Traian Băsescu, care menţionează că în Constituţie se menţionează că „proprietatea privată este garantată în mod egal de lege, indiferent de titular".

În plus, în sesizarea către Curtea Constituţională de vineri, 25 mai, şeful statului menţionează că modificarea legislativă încalcă în fapt principiul constituţional al autonomiei universitare.

Senatul a adoptat, în aprilie, o iniţiativă legislativă care prevede că, în caz de dizolvare, lichidare sau desfiinţare, patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare revine fondatorilor.

Proiectul privind modificarea şi completarea Legii 1/2011, a educaţiei naţionale, care îi are ca iniţiatori pe senatorul Petru Filip şi pe deputatul Cătălin Croitoru (PDL), a întrunit 68 de voturi „pentru", şapte voturi „împotrivă" şi 21 de „abţineri".

Iniţiativa legislativă a fost dezbătută de Senat în calitate de Cameră decizională

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!