Curtea Constituţională se va întruni miercuri pentru a citi hotărârea privind referendumul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională se va întruni, miercuri, la ora 10.00, pentru citirea hotărârii privind referendumul din 29 iulie.

Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, marţi, că CC a constatat că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum.

"A fost validat referendumul, nu l-am invalidat, referendumul este valid, dar am constatat că nu s-a îndeplinit cvorumul", a explicat Zegrean.

Preşedintele Curţii Constituţionale a menţionat că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, îşi va relua în această situaţie atribuţiile de şef al statului.

Surse oficiale declarau anterior că CC a decis, marţi, că referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui este invalid, iar Traian Băsescu va reveni la Palatul Cotroceni.

Conform aceloraşi surse, decizia a fost luată cu 6 voturi la 3.

Şedinţa de marţi a Curţii Constituţionale a durat mai puţin de trei ore.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată