Cum se apără Ponta în faţa moţiunii de cenzură a PNL: „Ca un Guvern să se schimbe prin voinţa unui procuror, este foarte grav“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat, în plenul Parlamentului, că tema moţiunii de cenzură a PNL nu ţine de activitatea Guvernului, ci de cea a Parlamentului, precizând „că este grav ca un Guvern să fie schimbat prin voinţa unui procuror“. Totodată, Ponta a mai spus că şi-a cerut scuze faţă de românii care nu au putut vota la alegerile prezidenţiale din 2014.

 „Vreau să încep prin a spune că moţiunea este un drept fundamental al Opoziţiei şi orice Guvern trebuie să dea explicaţii. Am participat la foarte multe moţiuni de cenzură, dar nu mi s-a întâmplat să particip la o moţiune care nu priveşte activitatea Guvernului, ci a Parlamentului. Parlamentul, prin legile pe care le-a adoptat, va asigura dreptul cetăţenilor la vot. Mi-am exprimat regretul, scuzele, ca şef al Guvernului, pentru că nu toţi românii au votat în condiţii normale. Singurul lucru important este să asigurăm condiţiile pentru ca alegerile să se desfăşoare normal. Prin proiectul de lege, am susţinut şi credem că este cea mai bună soluţie ca alegerile să fie organizate de AEP“, a spus Ponta, în faţa Parlamentului.

Totodată, premierul a vorbit şi despre motivele pentur care nu organizează alegeri parţiale, eşi mai multe instanţe de judecată au cerut Guvernului acest lucru, fapt repoşat de PNL în moţiunea de cenzură. „Să nu-i păcălim pe oameni. În text se vorbeşte despre alegerile pe care trebuie să le organizăm. Aţi votat în unanimitate Legea promulgată de preşedinte, care se referă la alegerile locale, la modul de organizare. Bănuiesc că nu ne cereţi să facem alegeri pe o lege pe care aţi abrogat-o“, a mai spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a reiterat ideea unei încercări de a dărâma Guvernul cu ajutorul unui procuror. „Moţiunea de cenzură are ca scop critica activităţii Guvernului şi dovedirea unei alte majorităţi. Nu există o asemenea alternativă, un alt Guvern şi nicio altă majoritate. Vreau să le amintesc colegilor că în 27 aprilie 2012, USL a venit cu un alt Guvern şi a obţinut numărul necesar de voturi pentru demiterea Guvernului PDL. Asta înseamnă politică serioasă serioasă. Nu acuz Opoziţia de faptul că, nefiind în stare să dea jos Guvernul, aşteaptă ca un procuror să o facă în locul lor. Dacă credeţi că este un bun precedent ca un Guvern să se schimbe prin voinţa unui procuror, este foarte grav“, a mai spus şeful Guvernului.

Moţiunea, intitulată "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu este o lozincă!", semnată de 183 de parlamentari - dintre care şi 12 de la PSRO (partidul lui Mircea Geoană) şi doi din grupul lui Daniel Fenechiu (fost PPDD), este dezbătută şi votată în Parlament. 

Cheia actualei guvernări stă în mâinile UNPR, care, cu cei 54 de parlamentari, poate decide soarta lui Victor Ponta. Liderul UNPR, Gabriel Oprea, a anunţat, joi, la Adevărul Live, că aleşii UNPR nu vor vota deloc moţiunea, pentru a nu fi acuzaţi ulterior de trădare. 

Cum votul este secret, frica trădării bântuie şi în PSD. Astfel, liderii social-democraţi au anunţat că parlamentarii PSD vor veni la şedinţa de plen, dar vor sta în bănci, fără a vota. Această decizie nu a fost pe placul tuturor aleşilor PSD. Senatorul PSD Şerban Nicolae a spus, la B1TV, că el va vota împotriva moţiunii, chiar dacă asta înseamnă să nu respecte decizia partidului. "Partidul ăsta înseamnă mult mai mult decât părerea mea sau a altuia. Cu orice risc, voi vota împotrivă". a spus Nicolae. Acelaşi mesaj l-a dat şi senatorul Ecaterina Andronescu, preşedintele PSD Bucureşti. "Eu voi vota împotrivă. O să-mi spun punctul de vedere şi la şedinţa grupui parlamentar care va avea loc înainte de vot", a spus Andronescu. Acestea sunt primele voci critice din PSD care se aud după ce premierul Victor Ponta a fost pus sub urmărire penală.

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €