Cum a primit Ponta două lovituri năucitoare înainte de parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Cu o lună jumătate înainte de alegerile parlamentare, Victor Ponta şi ProRomânia au primit ieri două lovituri de imagine. Nicolae Bănicioiu, care ar fi urmat să candideze pe locul doi la Camera Deputaţilor pe Bucureşti, a fost blocat de DNA după ce Parchetul a cerut ridicarea imunităţii acestuia, fiind acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă. Apoi, Ion Mocioalcă, fost secretar general al partidului, avea să se întoarcă în PSD.

DNA a cerut ieri ridicarea imunităţii deputatului Pro România Nicolae Bănicioiu, pentru a-l cerceta sub aspectul săvârşirii de trafic de influenţă şi luare de mită, fapte comise pe vremea când era ministru în guvernul Ponta. Bănicioiu ar fi primit mită 3,8 milioane de lei de la un om de afaceri: o parte pe vremea când era la şefia Ministerului Tineretului, iar alta ulterior, când a ajuns ministru al Sănătăţii.

Reacţia lui Ponta nu a întârziat să apară, acesta precizând că cei care îşi amintesc în 2020 să acuze fapte din 2012 sunt „nişte oameni necredibili'' şi afirmă că el crede în „nevinovăţia” lui Bănicioiu. Totodată, Ponta susţine că „marea vină” a fostului ministru este că nu a vrut să plece la PSD „ca alţii”.

„Eu am fost acuzat în 2015 şi, după 4 ani, am fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cred în nevinovăţia lui Nicu Bănicioiu - cred că denunţătorii prinşi 'cu mâţa în sac' care îşi aduc aminte în 2020 să acuze fapte din 2012 sunt nişte oameni necredibili. Cred că marea vină a lui Bănicioiu este ca s-a luptat pentru PRO România şi nu a vrut să plece la PSD, ca alţii!”, a precizat Ponta pe Facebook.

Acesta din urmă probabil se referea la Ion Mocioalcă, fost secretar general al Pro România, care ieri era anunţat de PSD că deschide listele partidului pentru Senat la filiala Caraş.

„Domnul Mocioalcă a trecut de criteriile impuse pentru candidaţi. Domnul Mocioalcă este fostul secretar general al Pro România. Aşa cum ştiţi, la Caraş s-a candidat pe liste comune, inclusiv la alegerile locale, a fost alianţă PSD Pro România. Acolo lucrurile au stat, să spunem, într-un dialog permanent între organizaţia PSD şi cea a Pro România. Domnul Ion Mocioalcă a primit astăzi – nu trecem peste statut – votul organizaţiei judeţene PSD şi este locul întâi la Senat, din partea PSD, a declarat marţi prim-vicepreşedintele social-democraţilor, Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă la sediul central al partidului.

ProRomânia a pierdut astfel doi oameni de bază pentru alegerile parlamentare, în condiţiile în care partidul condus de Victor Ponta se află la limita pragului electoral.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate