Cristian Preda, la un pas de excluderea din PMP după ce i-a cerut demisia Elenei Udrea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Preda şi Elena Udrea FOTO Arhiva Adevărul

Conducerea PMP s-a reunit a doua zi după primul tur al alegerilor prezidenţiale pentru a discuta excluderea din partid a europarlamentarului PMP Cristian Preda, după ce acesta i-a cerut Elenei Udrea să demisioneze din fruntea PMP, ca urmare a scorului slab obţinut la alegerile de ieri.

„Pe domnul Cristian Preda nu l-am băgat în seamă în ultimul timp şi am cerut colegilor, în toată această perioadă în care de multe ori s-a dorit să fie dat afară, le-am cerut să aştepte să terminăm campania, că nu avea rost să-i dăm satisfacţia de a vorbi despre dânsul. Eu cred că în politică este foarte important caracterul ca şi în viaţă, de aceea despre oameni precum domnul Cristian Preda n-am ce să spun", a răspuns Elena Udrea.

Consiliul Executiv Naţional al PMP a votat, luni seară, excluderea din PMP a lui Cristian Preda, a anunţat secretarul general al PMP, Cristian Petrescu.

Vicepreşedintele PMP, europarlamentarul Cristan Preda, îi îndeamnă pe cei care au votat în primul tur cu Elena Udrea să redirecţioneze votul în turul II către Klaus Iohannis, candidatul ACL la alegerile prezidenţiale. Totodată, Preda spune că se impune demisia Elenei Udrea din fruntea PMP după scorul mic obţinut ieri.

Îi cer Elenei Udrea să demisioneze urgent de la şefia partidului, pentru a da o şansă integrării PMP într-o majoritate de dreapta. După eşecul de ieri, credibiliitatea ei în faţa partidului este, oricum, nulă. Iată de ce, în calitatea mea de vicepreşedinte al PMP pentru afaceri europene, le solicit membrilor şi simpatizanţilor partidului să voteze în turul al doilea cu Klaus Iohannis. Acesta e mai mult decât un gest raţional. Pentru PMP, e o datorie de onoare. Într-adevăr, atunci când am fost primiţi, în septembrie, în ‪#PPE‬, am promis ferm - în faţa celor mai înalte autorităţi ale PPE şi a reprezentanţilor tuturor partidelor din familia populară - că îl vom sprijini pe adversarul lui ‪Ponta‬ în turul al doilea“, a spus Preda.

Până la ora 10.20, BEC a introdus în centralizator 98,30% din procesele verbale, adică datele de la 18.527 secţii de votare. Au mai rămas de centralizat procesele verbale de la 320 secţii de votare.  În urma acestei centralizări, Victor Ponta a obţinut 40,33% din voturi, iar Klaus Iohannis 30,44%. Victor Ponta a obţinut voturile a 3.771.422 dintre alegători, în timp ce Klaus Iohannis a fost votat de 2.846.227 de persoane.

Citeşte şi:

LIVE BLOG Alegeri prezidenţiale 2014. Udrea, Dragnea, Meleşcanu şi Funar au făcut declaraţii de la urne

Alegeri prezidenţiale 2014. Românii îşi aleg un nou preşedinte pe 2 noiembrie. Urmăriţi aici transmisiunea întregii zile în format live blog, pentru a fi la curent cu toate informaţiile, prezenţa la vot şi incidentele.

Alegeri prezidenţiale 2014. Gheorghe Funar a votat la ora 7:00, îmbrăcat în costum popular

Candidatul independent la Preşedinţie Gheorghe Funar a votat, duminică dimineaţă, la ora 7.00, el venind la secţia de votare îmbrăcat în costum popular.

Alegeri prezidenţiale 2014. Primele informaţii de la MAI

Ministerul Afacerilor Interne a prezentat, la ora 8.00, primele informaţii privind alegerile prezidenţiale 2014. Următoarea declaraţie de presă va avea loc la ora 11.00.

Alegeri prezidenţiale 2014. Tot ce trebuie să ştii despre ziua votului

Românii sunt aşteptaţi duminică, 2 noiembrie, să-şi aleagă viitorul preşedinte pentru următorii cinci ani. „Adevărul“ vă prezintă un scurt ghid informativ cu privire la ziua votului.

Alegeri prezidenţiale 2014. Ce zic românii pe reţelele sociale până la ora 9.00

Alegeri prezidenţiale 2014. Primul tur de scrutin a început astăzi de la ora 7.00, iar românii au început deja să scrie pe reţelele sociale despre alegeri, despre incidente. Deja au apărut primele probleme, ca la fiecare astfel de eveniment în România.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie