Ciucă: „România a fost prima țară care a ajuns în zona afectată de cutremur în Turcia” / Ce spune despre măsuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul România a subliniat că trimișii români în Turcia au reacționat promp și au trecut la sprijinirea populației locale și a autorităților pentru a scoate de sub dărâmături pe cei prinși acolo.

Nicolae Ciucă, premierul României FOTO gov.ro

Am dispus încă de la primul moment ca MAE, prin serviciul consular, să ia toate măsurile, să pună la dispoziția cetățenilor români din Turcia mijloacele necesare și modalitățile prin care pot primi sprijin.  Am dispus ca Ministerului Apărării Naționale, prin mijloacele de transport aerian puse la dispoziția DSU, să asigure repatrierea. Am dorit să fac referire direct la modul exemplar în care DSU s-a mobilizat pentru a putea să identifice acele prime măsuri prin care am putut să asigurăm autoritățile turce, de la Ankara și Ambasada Turciei la București că vom acționa imediat”, a afirmat Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern.

Liderul de la Palatul Victoria a subliniat că țara noastră a fost primul stat care a intervenit. „România a fost prima țară care a ajuns în zona afectată de cutremur și a trecut imediat la sprijinul populației și autorităților locale. Avem deja 2 avioane care transportă cea de-a doua echipă de salvare și căutare și încă un avion (...) prin care transportăm mijloace și echipamente necesare pentur a putea să intervină acolo”, a completat Nicolae Ciucă.

La rândul său, premierul Ciucă a adăugat că România va continua să acorde sprijin şi ajutor umanitar, în contextul cutremurului care a avut loc în Turcia. „Încă din primul moment ne-am coordonat cu preşedintele Klaus Iohannis pentru a putea să derulăm toate aceste urgenţe. Am avut date concrete şi pe baza lor am putut să prezentăm toate elementele specifice de care am avut nevoie, inclusiv privind ajutorul umanitar pentru Siria. Am discutat cu DSU şi în coordonare cu instituţiile europene vom participa la ajutorarea cetăţenilor afectaţi de acest cutremur”, a explicat prim-ministrul. 

Precizările MAE și MAI

Ministrul Afacerilor Externe a vorbit de situația privind persoanele de origine română care au mai contactat Ambasada României la Ankara, pentru a fi aduse înapoi, precum și de demersurile diplomatice întreprinse, în timp ce ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a vorbit de importanța organizării autorităților române, lucru doovedit prin intervenția rapidă în Turcia.

„21 de cetăţeni români au fost repatriaţi, până acum. De altfel, azi cinci cetăţeni români s-a repatriat printr-un zbor de linie. Se află în atenţie un alt grup de cetăţeni români, un grup de studenţi care vor fi ajutaţi să se repatrieze, sperăm tot cu o navă a MApN. Mai există la Ankara încă 10 cetăţeni români. Facem eforturi pentru a îi ajuta să ajungă la aceste aeroporturi şi suntem în permanent în contact cu ei”, a afirmat Bogdan Aurescu, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului. Ministrul de Externe a mai spus că în ceea ce priveşte situaţia din Siria nu există solicitări de repatriere din partea unor cetăţeni români.

Știre în curs de actualizare

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova